Un judecător de la Comrat, care a încetat un proces penal în care un bărbat era învinuit de furt, sancționat disciplinar de CSM
UPDATE 17:50 Membrii CSM au examinat o contestație împotriva hotărârii plenului Colegiului Disciplinar din 30 iunie 2023, emisă în privința judecătorului Denis Guțu de la Judecătoria Comrat, care încetase procedura disciplinară împotriva magistratului. CSM a decis aplicarea în privința lui Guțu a sancțiunii disciplinare „avertisment”.
Potrivit Raportului Inspectorului-judecător al Inspecției Judiciare, din aprilie 2023, judecătorul Denis Guțu de la Judecătoria Comrat, sediul Central, examinând o cauză penală de învinuire a unui bărbat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit.b), c), d) din Codul penal (furt săvârșit de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile n.r.), a constatat că inculpatul întruneşte criteriile stabilite în legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.
Astfel, prin sentința Judecătoriei Comrat, din 25 noiembrie 2022, a încetat procesului penal, „contrar faptului că inculpatul cădea sub incidența normei imperative stabilite la art.6 lit.a¹) din lege, ce interzice aplicarea acesteia persoanei inculpate care a fost condamnată anterior pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave, executând în tot sau în parte pedeapsa cu închisoare, iar inculpatul anterior a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii grave, în baza art. 187 alin.(2) lit.b), e), şi f) din Codul penal la o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 6 ani în penitenciar semiînchis”.
„A admite în parte contestația depusă de procurorul general interimar, să fie anulată hotărârea Colegiului disciplinar de încetare a cauzei disciplinare în partea încetării procedurilor disciplinare în temeiul art. 4 alin. 1 lit. i) din legea 178 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Să fie adoptată o nouă hotărâre prin care să se contate două abateri disciplinare prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. i) din legea 178”.
În privința primei abateri disciplinare, s-a pus la vot aplicarea în privința judecătorului Denis Guțu a sancțiunii disciplinare – avertisment, iar pentru cea de-a doua abatere – mustrare, astfel încât sancțiunea disciplinară finală să fie stabilită „mustrarea”. Totuși, doar 4 membri CSM au susținut propunerea, majoritatea – ceilalți cinci membri prezenți, votând pentru aplicarea avertismentului în ambele cazuri.
Totodată, a fost amânată pentru 14 mai examinarea contestației împotriva hotărârii plenului Colegiului disciplinar din 27 mai 2022, emisă în privința judecătorului Ana Panov de la Curtea de Apel Chișinău.
În privința subiectului 4 – Suspendarea din funcție a unui judecător, nu a fost anunțată decizia.
UPDATE 14:35 Suspendarea din funcție a unui judecător este examinată, din nou, în ședință închisă.
UPDATE 14:16 După examinarea în ședință închisă a „unor întrebări care vizează viața privată” din Raportul Comisei de evaluare în privința candidatei la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, Irina Iacub, care nu a promovat evaluare integrității, membrii CSM au amânat să ia o decizie astăzi.
Membrul CSM Ion Guzun s-a arătat împotriva amânării. Iacub urmează să ia act de informațiile din dosarul său, dar în cadrul ședinței CSM a declarat că Comisia de evaluare ar fi admis erori de procedură.
UPDATE 12:49 CSM examinează rezultatele evaluării de către Comisia de evaluare a candidatei la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, Irina Iacub. Aceasta nu a susținut evaluarea.
Avocata Irina Iacub a solicitat să facă cunoștință cu materialele din dosarul său.
UPDATE 12:40 CSM va înainta președintei Maia Sandu propunerea repetată de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Viorel Botnaraș de la Judecătoria Hîncești. Cu 9 voturi „pentru” și 0 „împotriva”, membrii CSM au susținut propunerea raportorului.
„În scrisoarea președintei R. Moldova din 8 noiembrie 2022 a fost semnalat în privința mai multor judecători, inclusiv în privința lui Botnaraș, că există incertitudini cu privire la integritatea lor sau cu privire la legalitatea deciziilor pe care le-au luat în activitatea de până acum.
Este menționat că în raport cu Viorel Botnaraș sunt formulate obiecții cu privire la calitatea deciziilor. Totodată, la punctul 6 este specificat că există diferențe între veniturile declarate și bunurile deținute în proprietate”, a raportat membra CSM Lucia Popescu.
UPDATE 12:25 Judecătorul Viorel Botnaraș de la Judecătoria Hîncești este prezent la ședința CSM pentru a cere înaintarea propunerii repetate de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
UPDATE 12:20 Membrii CSM au revenit în ședință publică, după examinarea contestațiilor împotriva hotărârilor completelor de examinare a contestațiilor ale Colegiului disciplinar. Nu au fost anunțate deciziile luate, președintele CSM Sergiu Caraman menționând doar că examinarea unora dintre contestații a fost amânată.
UPDATE 10:22 Înainte de a examina, în ședință închisă, subiectul 12 – Contestațiile împotriva hotărârilor completelor de examinare a contestațiilor ale Colegiului disciplinar, plenul CSM a anunțat „o pauză tehnică”.
UPDATE 10:00 CSM a amânat examinarea subiectul privind rezultatele evaluării de către Comisia de evaluare a candidatei la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, Svetlana Balmuș. Membra CSP a solicitat amânarea pentru că se află în concediu medical.
Știrea inițială:
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se întrunește marți, 23 aprilie, în ședință pentru a examina 16 subiecte. Prima chestiune inclusă în agenda ședinței este cererea judecătorului Viorel Botnaraș de la Judecătoria Hîncești privind înaintarea propunerii repetate de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Viorel Botnaraș a fost printre cei 11 judecători a căror candidaturi propuse președintei Maia Sandu, pentru numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, au fost respinse de șefa statului în toamna anului 2022.
Alte două subiecte de pe ordinea de zi, amânate de la ultima ședință, sunt privind suspendarea din funcție a unor judecători.
CSM va mai examina rezultatelor evaluării de către Comisia de evaluare a candidaților la
funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție Svetlana Balmuș și Irina Iacub.
Comisia Vetting a anunțat la 8 aprilie că a finalizat evaluarea integrității avocatei Irina Iacub și a membrei Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și a Consiliului de Integritate al Autorității Naționale de Integritate, Svetlana Balmuș, care candidează pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Rapoartele de evaluare, cu propunerea de nepromovare în ambele cazuri, au fost transmise CSM.
Agenda şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 16: