„A fost implicată Rusia în organizarea protestelor din R. Moldova?”. Cum răspunde Marina Tauber la întrebarea reprezentanților Guvernului în cadrul ședinței CC de examinare a constituționalității Partidului „Șor”
A patra ședință a Curții Constituționale (CC) în care se examinează sesizarea Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” are loc luni, 15 mai. Înalta Curte a anunțat că demersul Executivului va fi examinat în perioada 10-17 mai 2023.
În sesizare se menționează că „acțiunile Partidului „Șor” nu cad sub incidența garanțiilor aferente dreptului la liberă asociere și la libertatea opiniei și a exprimării, și urmează a fi considerate ca acțiuni contrare identității constituționale a R. Moldova, a intereselor sale naționale și, intrinsec, suveranității și independenței statului”.
Autorul sesizării, Guvernul, este reprezentat în fața magistraților Înaltei Curți de către avocații Eduard Digore, Ina Bostan și Andrei Digori. Executivul a precizat pentru ZdG că biroul de avocați a fost selectat în urmai unei proceduri legale. Iar Partidul „Șor” este reprezentat de apărătorii Vadim Bănaru, Victor Mazniuc, Aureliu Colenco și Denis Calaida.
UPDATE 17:13 A patra ședință a CC în care se examinează sesizarea Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” a luat sfârșit. Președintele CC, Nicolae Roșca, anunță pauză până marți, 16 mai, ora 10:00.
UPDATE 16:40 Reprezentanții Guvernului continuă să adreseze întrebări apărătorilor formațiunii politice. Eduard Digore, unul dintre reprezentanții Executivului, i-a întrebat pe avocații partidului dacă „Federația Rusă sau careva structuri din Rusia, FSB sau alte structuri, au fost implicate în organizarea protestelor din R. Moldova? Care este poziția oficială a partidului?”.
„Domnule președinte și onorată curte, doar din stimă si respect față de dvs. o să vă răspund, pentru că nu este legat de sesizare (…). La baza protestelor la care noi am participat sau pe care noi le-am organizat nu stă Federația Rusă, nu stă Franța, nu stă SUA, nu stă UE, nu stă Canada. Nu stă România și nici Ucraina. La baza acestor proteste stă criza acută și problemele economice din țara noastră și faptul că cetățenii noștri mor de foame. Cei care au contribuit la organizarea acestor proteste sunt oameni simpli, cetățenii țării noastre (…)”, a răspuns deputata Marina Tauber, vizată în două cauze penale.
UPDATE 15:35 În timp ce la Înalta Curte se examinează sesizarea Executivului privind constituționalitatea Partidului „Șor”, mai mulți simpatizanți ai partidului au manifestat în urmă cu ceva timp în fața instanței împotriva cauzei aflate pe rol. La manifestație a participat și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, vizat în mai multe anchete ale Ziarului de Gardă.
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) anunță că la acțiunea din perimetrul CC polițiștii au depistat obiecte interzise la participanți.
„Amintim organizatorilor că sunt responsabili de comportamentul manifestat de participanți și desfășurarea întrunirii în sine. Precizăm că Poliția nu îngrădește dreptul la libera exprimare și întruniri atât timp cât acestea au loc în limita Legii”, arată un comunicat al Poliției.
UPDATE 14:47 Eduard Digore, unul dintre reprezentantul Guvernului, i-a întrebat pe apărătorii formațiunii politice cine conduce în prezent Partidul „Șor”.
„Studiați, vă rog, statutul partidului (…)”, i-a răspuns unul dintre avocații Partidului „Șor” Aureliu Colenco.
UPDATE 14:29 Ședința a fost reluată. Magistrații CC adresează întrebări reprezentanților Partidului „Șor”. Președintele CC, Nicolae Roșca, i-a întrebat pe apărătorii formațiunii politice care este atitudinea partidului față de interdicțiile impuse de SUA și Marea Britanie în privința lui Ilan Șor.
UPDATE 12:22 A fost anunțată pauză până la ora 14:25.
UPDATE 12:45 Magistrații CC solicită concretizări de la reprezentanții Partidului Politic „Șor” pe marginea unor subiecte, inclusiv în legătură cu structura formațiunii politice.
Președintele CC, Nicolae Roșca, i-a întrebat pe apărătorii formațiunii politice de ce Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, (condamnat la 15 ani de închisoare de către Curtea de Apel Chișinău n.red.) nu este prezent la ședința CC.
Avocatul Aureliu Colenco a declarat: „În momentul de față, eu și cu avocatul Calaida, îi acordăm asistență în dosarul penal care este. Într-adevăr, în acest dosar penal, de către Curtea de Apel Chișinău a fost emisă o decizie – condamnarea lui Ilan Șor, dar noi avem o cale de atac la CSJ. La moment, dumnealui nu se află pe teritoriul R. Moldova din mai multe considerente: 1. Viața lui este în pericol, aici, pe teritoriul R. Moldova. 2. La moment, statul Israel examinează cererea de extrădare. Deja de două ori cererea de extrădare a fost respinsă, deoarece eu sunt în Comisia privind extrădarea. 3. Noi, avocații, considerăm că în privința domnului Șor de către instanțele judecătorești au fost emise încheieri și decizii cu mari abateri de la legislația națională (…). Discutând cu clientul nostru, el a insistat ca reprezentantul avocaților partidului să înainteze o cerere privind darea posibilității lui Ilan Șor de a face declarații în fața Înaltei Curți”.
UPDATE 12:17 „Curtea Constituțională decide: se respinge demersul reprezentanților Partidului „Șor” privind anexarea și cercetarea materialelor în partea referitoare la adresările unor persoane către protestatarii Partidului „Șor” și cele referitoare la protestele organizate în Georgia. Celelalte materiale prezentate se restituie pentru că anterior au fost anexate în ședința din 10 mai 2023”, a spus președintele CC, Nicolae Roșca.
UPDATE 11:50 Judecătorii Înaltei Curți au intrat în deliberări pentru a examina demersul reprezentanților formațiunii politice privind anexarea la materialele cauzei a unui set de documente.
UPDATE 11:40 Reprezentanții Partidului „Șor” au înaintat un set de documente, printre care o listă de proiecte de lege elaborate de deputații formațiunii politice, pentru a fi anexate la materialele cauzei.
Eduard Digore, reprezentantul autorului sesizării, afirmă că parlamentarii au obligația de a activa în interesul cetățenilor și de a prezenta proiecte. Astfel, acestea nu au legătură cu sesizarea și cere să fie respinse de Înalta Curte.
„Pe marginea probatorului solicitat pentru a fi administrat la materialele cauzei, Guvernul se expune în felul următor. Cât privește lista realizărilor cu eventuale proiecte, noi considerăm că acestea urmează a fi respinse. În primul rând Curtea a examinat deja posibilitatea administrării probei video legată de aceste realizări. A fost respinsă și tocmai pentru același timp urmează a fi respinsă și probele scrise în acest sens. Totodată, dacă ne uităm, acele informații rezultă din site-urile oficiale ale Primăriei și APL-ului, ceea ce vreau să spun că acestea țin de autoritățile publice locale și nu sunt informații care țin de Partidul „Șor”.
Nu au nicio relevanță cu examinarea cauzei și Curtea nu poate fi un instrument sau o instanță unde se prezintă laudele unui partid. Totodată, acestea sunt prezentate unilateral și nu pot fi verificate. Totodată, a fost prezentată o listă cu proiecte de lege care au fost înaintate de către deputații Partidului „Șor”. Pe aceleași argumente de mai sus urmează a fi respinse. Parlamentarii au obligația de a activa în interesul cetățenilor și de a prezenta proiecte. Or, după cum am văzut, acestea nici nu au avut realizare definită. Nu au legătură cu sesizarea și urmează a fi respinse (…)”, a spus reprezentantul Executivului.
UPDATE 10:48 Vizionarea materialelor video s-a încheiat.
„Din punctul nostru de vedere se vede că prin aceste proteste se prezintă a fi niște proteste spontane. De fapt, acestea sunt organizate. În afară de acest lucru, de către conducătorii acestor proteste nu se menționează nimic asupra faptului concret și asupra acțiunilor întreprinse (…)”, a spus avocatul Eduard Digore, reprezentant al Guvernului.
UPDATE 10:19 Înalta Curte a admis demersul reprezentanților Partidului „Șor” pentru anexarea și cercetarea doar a 4 materiale video.
„Se admite demersul reprezentanților Partidului „Șor” privind anexarea și cercetarea materialelor video cu numerele 6, 7, 8 și 9. Se respinge demersul reprezentanților Partidului Politic „Șor” privind anexarea și cercetarea materialelor video cu numerele 1, 2, 3, 4, 5 și 11 (…). Trecem la examinarea materialelor video”, a declarat președintele CC, Nicolae Roșca.
UPDATE 10:11 La ședință participă și deputata Partidului „Șor” Marina Tauber, cercetată în două cauze penale.
UPDATE 10:10 Judecătorii CC s-au retras în deliberări pentru a examina demersului reprezentanților formațiunii politice.
UPDATE 10:05 Magistrații Înaltei Curți examinează demersului înaintat de avocații Partidului „Șor” privind vizionarea în cadrul ședinței CC a 12 secvențe video despre care apărătorii susțin că ar fi „probe video”. Avocatul Partidului „Șor” Vadim Bănaru a declarat că imaginile conțin inclusiv declarații ale politicienilor din R. Moldova și imagini de la un protest din Georgia.
„În primul video sunt redate realizările partidului, cum a fost fondat acest partid, ce a realizat. În al doilea video sunt expuneri ale politicienilor, unde se aduc mesaje denigratoare la adresa partidului, inclusiv și la membri (…)”, a spus Vadim Bănaru.
UPDATE 10:04 A început ședința CC.
În noiembrie 2022, reprezentanții Executivului au depus la CC o sesizare pentru verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. Conform demersului „prin toate activitățile de până acum, Partidul „Șor” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența R. Moldova”.
- Ședința CC în cadrul căreia se examina constituționalitatea Partidului „Șor”, amânată. Judecătorii Înaltei Curți s-au expus pe marginea demersurilor înaintate de apărătorii formațiunii politice
- Cine sunt avocații care reprezintă Guvernul pe cauza privind verificarea constituționalității partidului Șor și ce onorariu primesc de la stat
- A doua zi a ședinței CC de examinare a sesizării privind verificarea constituționalității partidului Șor s-a încheiat. Avocații formațiunii își vor susține poziția vineri
- Ședința CC de examinare a sesizării Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” se amână până luni