Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE TEXT/ A doua ședință…

LIVE TEXT A doua ședință de judecată de la CSJ în dosarul „kuliok”: Procurorul Petru Iarmaliuc afirmă că avocații lui Dodon „tergiversează procesul de jucată prin înaintarea unor cereri vădit neîntemeiate”

A doua ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, are loc luni, 24 octombrie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.


UPDATE 18:20 Cea de-a două ședință s-a încheiat. Următoarea ședință de judecată de la CSJ, în care este învinuit fostul președinte Igor Dodon, va avea luni, 31 octombrie, începând cu ora 09:30.

Astăzi a fost admisă cererea apărării prin care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a legii în baza căreia a fost numit în funcție președintele interimar al Curții Supreme de Justiție. Noi punem la îndoială că această lege a fost constituțională la data la care ea a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial.

În mod corect, constituțional, această lege trebuia să intre în vigoare în aprilie 2022. Respectiv, domnul Timofti Vladimir, care este și președinte a completului de judecători care examinează cauza, urma să fie constituțional și legal numit în funcția de președinte interimar al CSJ doar în aprilie 2022, pe când el a fost numit în funcție în octombrie 2021. Judecătorii au remis sesizarea la Curtea Constituțională care urmează să se expună privitor la constituționalitatea respectivei legi și efectele acesteia”, a spus avocatul Petru Balan.

UPDATE 18:05Este o poziție de apărare a domnilor avocați. Este deja un act judecătoresc cu încheiere prin care s-a respins cererea de acuzare. Deja este o a treia recuzare a subsemnatului pe cazul respectiv. Eu nu înțeleg de ce se tem domnii avocați. Am impresia că le este frică de integritatea procurorilor mai mult ca cuiva de tămâie, dar este dreptul lor (…). Cu regret, avocații în mod intenționat tergiversează prin înaintarea unor cereri vădit neîntemeiate. Or, în acest sens, s-a văzut și astăzi în legătură cu solicitarea de a suspenda acest proces de judecată. Asta ar însemna o intenție de a nu examina cu celeritate cazul, deoarece persoana se află în arest la domiciliu și trebuie de examinat cât mai repede acest caz pentru a face claritate pentru societate”, a declarat procurorul Petru Iarmaliuc.

UPDATE 17:35 Magistrații au acceptat parțial solicitarea depusă de avocații lui Igor Dodon. Astfel, Curtea Supremă de Justiție va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu ridicarea neconstituționalității „unor prevederi care fac corp cu norma procesuală”, dar procesul de judecată nu va fi suspendat, potrivit hotărârii completului de judecători.

Se sesizează Curtea Constituțională cu ridicarea excepției de neconstituționalitate a următoarelor prevederi legale: coincidența la modul de compunere a instanței de judecată (…). Se respinge solicitarea de suspendare a procesului penal în prezenta cauză”, potrivit dispozitivului încheierii Colegiului penal al CSJ.

UPDATE 16:28 Avocații socialistului Igor Dodon cer ridicarea neconstituționalității „unor prevederi care fac corp cu norma procesuală”, sesizarea de către CSJ a Curții Constituționale și suspendarea procesului până la decizia CC.

UPDATE 16:08 Magistrații de la CSJ au respins cererea înaintată de avocații lui Dodon.

„(…) Colegiul penal al CSJ dispune: se respinge cererea de recuzare declarată de către avocații Nicolae Posturusu, Ion Vîzdoagă și Petru Balan în privința procurorului delegat de Procuratura Anticorupție, Iarmaliuc Petru. Încheierea nu poate fi atacată (…)”, a declarat președintele completului de judecători.

UPDATE 15:58 Magistrații de la CSJ s-au retras în deliberări pentru a examina cererea de recuzare a procurorului Petru Iarmaliuc înaintată de avocații lui Dodon.

UPDATE 14:53 Avocații lui Dodon au cerut timp pentru a formula o cerere de recuzare a procurorului anticorupție Petru Iarmaliuc. Apărătorii socialistului susțin că acuzatorul de stat ar fi admis „fals în acte publice”.

UPDATE 14:20 Între timp, în fața CSJ s-a adunat un grup de susținători al socialistului Igor Dodon.

Sursa foto: ZdG

UPDATE 14:18 Fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon și avocații săi Ion Vîzdoagă, Petru Balan și Nicolae Posturusu sunt prezenți la CSJ.

Sursa foto: ZdG

Completul de judecători care examinează dosarul lui Igor Dodon

Completul de judecători care examinează cauza penală este format din trei magistrați – Anatolie Țurcan, Vladimir Timofti și Ghenadie Plămădeală.

Anatolie Țurcan a fost numit în funcția de judecător al CSJ în 2016, până la atingerea vârstei de 65 de ani. Anterior, a activat în calitate de judecător la Curtea de Apel Chișinău, judecător la Judecătoria Râșcani și judecător la Judecătoria Ocnița.

Anatolie Țurcan a făcut parte din Completul de judecată de la Curtea Supremă de Justiție, alături de Vladimir Timofti și Nadejda Toma, care a pus punctul final în dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Cei trei magistrați au declarat neîntemeiat recursul depus de avocatul lui Platon împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare.

Anterior, Anatolie Țurcan a exercitat funcția de membru al CSM pe o perioadă de 8 ani, două mandate consecutive. Când era membru al CSM, Țurcan a fost promovat de către colegii săi, de la CA Chișinău la CSJ.

Vladimir Timofti a fost numit în 2002 în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, potrivit magistrat.md. Ulterior, în 2003, acesta a fost numit în funcția de judecător la CSJ. În 2012, lui Timofti i-a fost conferit gradul superior de calificare a judecătorului, iar în 2014 i-a fost acordată Diploma de Onoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Vladimir Timofti a făcut parte din completul de judecători de la CSJ care, pe 12 februarie 2017, au respins ca inadmisibile recursurile depuse de părțile din dosarul fostului premier Vladimir Filat, judecat pentru corupere pasivă și trafic de influență, condamnat anterior de Judecătoria Buiucani la nouă ani de închisoare cu executare.

Ghenadie Plămădeală este judecător din anul 1999, când a fost numit în funcție la Judecătoria Hâncești. Peste doi ani, în 2001, a fost transferat la Judecătoria Buiucani, iar în 2004 a fost numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. În 20142016 și 2019, Ghenadie Plămădeală a fost evaluat cu calificativul „foarte bine” de către membrii Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor.

Acuzațiile care i se aduc lui Igor Dodon

Pe 6 octombrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat despre trimiterea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.

Dosarul disjuns pe două capete de acuzare în privința lui Igor Dodon a fost transmis conform competenței CSJ-ului pentru examinare în fond. Potrivit prevederilor art. 39 din Codul de procedură penală, CSJ este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele R. Moldova, precizează Procuratura.

„Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din R. Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 de dolari. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din R. Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, se arată în comunicatul publicat de PA.

„Precizăm că, suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, pentru a negocia, în calitatea sa de președinte al R. Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova”(PDM) și, personal, lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidul politic „PDM” și partidul politic „PSRM”. Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de  răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, mai afirmă acuzatorii de stat.

Dodon: „Mă declar complet nevinovat și vom dovedi acest lucru în instanță” 

„În continuare, în gestiunea PA, rămân în investigare, la etapa de urmărire penală alte trei episoade privind învinuirea ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, de săvârșirea infracțiunilor de îmbogățire ilicită, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, dar și de trădare de Patrie”, precizează procurorii. 

PA anunță că, în privința unor persoane, care au participat la comiterea infracțiunilor și au acționat în complicitate cu Igor Dodon, cu referire la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, locul aflării cărora este cunoscut, „urmărirea penală continuă, iar despre rezultatele obținute PA va comunica în mod separat”.

„Mă declar complet nevinovat și vom dovedi acest lucru în instanță. Acesta este un caz 100% politic, cusut cu ață galbenă, cu martori falși. În plus, am identificat numeroase nereguli și greșeli din partea procurorilor, care s-au grăbit să trimită cazul în instanță pentru a raporta conducerii țării cu privire la sarcinile pe care și le-au stabilit”, a declarat Igor Dodon, după ce dosarul a fost trimis în judecată. 

Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.

Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce CA Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova, emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care s-a speculat că ar fi fost bani. În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i dea banii lui Costea (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca să-i transmită lui Cornel.

Secvența video, publicată de fostul deputat Iurie Reniță, este o continuare a înregistrării video de la întâlnirea celor trei din iunie 2019, când Dodon declara că primește lunar bani din Federația Rusă pentru finanțarea PSRM. Ulterior, Dodon declara public că ar fi jucat un rol în cadrul acelor discuții, cu scopul de a-l debarca pe Plahotniuc de la guvernare.