Ședința CSM: Avocata lui Filat va deveni judecătoare
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au întrunit marți, 8 septembrie, în ședință. Pe ordinea de zi sunt incluse 11 subiecte.
10:02. Președintele CSM anunță că în cadrul Curții de apel Chișinău sunt patru funcții vacante de judecător, iar la CSJ – opt sau nouă. Ședința s-a încheiat.
10:00. A fost aprobat subiectul Cu privire la cererile unor președinți și vicepreședinți ai instanțelor judecătorești, referitor la acordarea concediului de odihnă anual.
09:59. A fost aprobat subiectul Сu privire la cererile unor judecători și candidați la funcția de judecător de remitere a materialelor Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor și Comisiei unice a INJ pentru o eventuală promovare în funcție. Printre candidați, Cristina Bancu, avocata lui Vlad Filat.
09:56. A fost aprobat subiectul Cu privire la aprobarea unor dispoziţii emise de Preşedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii..
09:56. A fost aprobat subiectul Cu privire la demersul Institutului Național al Justiției, referitor la delegarea unor judecători înscriși la activitățile de instruire continuă potrivit Planului calendaristic modular de formare continuă pentru judecători și procurori, semestrul II, anul 2020.
09:51. A fost aprobat proiectul Cu privire la demersul Institutului Național al Justiției, referitor la delegarea unor judecători la seminarul cu genericul „Practica aplicării legislației electorale la alegerile prezidențiale” și „Soluționarea litigiilor electorale în baza instrumentelor Consiliului Europei și jurisprudenței CEDO”.
09:49. A fost aprobat subiectul Cu privire la demersul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, referitor la desemnarea unui reprezentant al CSM în calitate de membru permanent al Comitetului de Conducere în cadrul Proiectului „Acțiune împotriva Corupției în Republica Moldova”. A fost propus Petru Moraru.
09:46. A fost avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea proiectului Legii pentru modificarea unor acte normative (privind gestionarea eficientă a stărilor de urgență).
09:42. A fost aprobat subiectul Cu privire la demersul președintelui interimar al Curții de Apel Bălți, Ion Talpa, referitor la conferirea titlului onorific „Veteran al sistemului judiciar” unui judecător.
09:39. Proiectul a fost aprobat.
09:25. Membrii CSM – în deliberare. Examinează subiectul Cu privire la acordarea gradului de calificare unor judecători.
09:21. A fost aprobat proiectul Cu privire la cererea domnului Valentin Verejan privind încetarea raporturilor de muncă în legătură cu expirarea mandatului de inspector-judecător și achitarea îndemnizației unice.
09:17. A fost aprobat proiectul Cu privire la cererea judecătorului Maria Ganganu, referitor la transferul de la sediul Leova la sediul central al Judecătoriei Cimișlia.