Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu: „Vorbim despre peste 39 de milioane de dolari pentru coruperea alegătorilor”
Dacă pentru luna septembrie oamenii legii au documentat transferul a circa 15 milioane de dolari, în luna octombrie ar fi vorba despre peste 24 de milioane de dolari pentru influențarea rezultatelor scrutinului electoral de către condamnatul Ilan Șor, majoritatea banilor venind în perioada 14-17 octombrie. Din luna aprilie a acestui an, în R. Moldova aproape 140 de mii de persoane și-au făcut conturi la banca rusească PSB, dar banii ar fi ajuns la mult mai multe persoane, utilizatorii conturilor fiind și intermediari.
Aproximativ 520 de persoane au fost amendate de oamenii legii pentru că și-ar fi „vândut” votul.
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a susținut un briefing de presă în care vorbit despre „măsurile constatate în fază de urmărire penală cu referire la schema de finanțare, în contextul coruperii alegătorilor, pentru influențarea rezultatelor scrutinului electoral, atât pentru opțiunea NU la referendum, cât și alegerea președintelui R. Moldova”.
UPDATE 12:50 O altă parte a alegătorilor ar fi fost coruptă prin metodele mai vechi, dar implică transmiterea banilor prin „cărăuși”.
În seara zilei de miercuri, 23 octombrie, într-un raion din nordul țării, ar fi avut loc remunerarea cu cash a alegătorilor. Oamenii legii au făcut percheziții, în urma cărora o persoană „cu rol secund” s-ar fi arătat dispusă că colaboreze.
„Persoana care avea rolul de coordonator pentru întregul raion, vedem că avea plicurile pregătite pentru toate cele 19 localități din raion. A reușit să repartizeze mijloacele financiare către 36 de persoane, urmând încă 300 de persoane să primească sume de bani”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
UPDATE 12:20 Ex-deputatul condamnat Ilan Șor ar fi recurs la transferurile bănești prin intermediul băncii Promsvyazbank (PSB) (bancă din Federația Rusă aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina), la sfârșitul primăverii în 2024, atunci când alte forme de transferuri pe teritoriul R. Moldova erau cercetate de organele de drept.
„Doar pe parcursul lunii octombrie, Poliția a reușit să documenteze și să sisteze activitatea a 97 de boturi pe Telegram, care instruiau persoanele pentru a putea intra în posesia platformei PSB, ca să beneficieze de aceste transferuri”, a declarat Cernăuțeanu.
În perioada aprilie 2024 – octombrie 2024, au fost expediate peste 1 400 000 de mesaje și apeluri către 138 488 de utilizatori PSB.
„Când vorbim despre acestea peste 138 de mii de numere unice care au beneficiat, nu înseamnă că ne referim la atâtea persoane. Aceste persoane de contact care ne sunt cunoscute transmiteau transferurile de pe contul său și pentru alți membri”, a precizat șeful IGP.
Cele aproape 140 de mii de persoane ar fi primit transferuri de mai multe ori pe lună, cu diferite sume, atât pentru ele cât și pentru alți oameni.
Dacă pentru luna septembrie a fost documentat transferul a circa 15 milioane de dolari, în luna octombrie ar fi vorba despre peste 24 de milioane de dolari.
Cum (nu) reacționează organele de drept, după peste 36 de ore, la declarațiile Maiei Sandu despre cumpărarea a 300 de mii de voturi
După mai mult de 4 zile de la declarația președintei Maia Sandu, candidată pentru un nou mandat, despre cumpărarea a 300 de mii de voturi și „frauda fără precedent”, instituțiile de drept ale statului, care anterior au anunțat că cercetează coruperea alegătorilor înainte de scrutinele din 20 octombrie, nu au venit cu mai multe informații.
- Anterior, oamenii legii au vorbit despre 130 de mii de cetățeni, documentați pentru că ar fi fost mituiți în contextul scrutinului electoral, fiindu-le transferați bani din Federația Rusă.
ZdG a întrebat Procuratura Anticorupție (PA) în dimineața zilei de luni, 21 octombrie, a două zi după alegeri, dacă duminică a „documentat cazuri de corupție sau a efectuat acțiuni în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali, spălare de bani, coruperea electorală și crearea unei organizații criminale?”.
Răspunsul a venit după 5 ore, dar fără să ofere informații. „Vă informăm că, ținând cont de confidențialitatea urmăririi penale, nu putem pune la dispoziția Dvs. aceasta informație”, a fost răspunsul scurt al PA.
Reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate (SIS), instituție care joi, 17 octombrie, a anunțat că „în ultimile luni au fost colectate informații cu privire la tentativele de destabilizare a ordinii constituționale, în contextul proceselor electorale din R. Moldova”, nu a răspuns luni și marți, 22 octombrie, la apelurile ZdG. După expedierea unui mesaj, ni s-a cerut să trimitem o solicitare de informații, la care instituția are dreptul să răspundă în termen de 10 zilei.
Abia la două zile după alegeri, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că „peste 400 de persoane sunt documentate la moment pentru primirea mijloacelor bănești în schimbul voturilor, riscând amenzi administrative de până la 37 500 de lei”.
„Oamenii legii se focusează în continuare pe documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, dar și celor care au influențat procesele de a corupe alegătorii”, a mai transmis IGP.
La câteva ore după închiderea secțiilor de vot din R. Moldova și din alte state, când au venit primele rezulate care arătau că peste jumătate din cetățenii din țară au votat împotriva modificării Constituției, Maia Sandu a declarat: „Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 mii de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic”.
Mai târziu, după ce au fost procesate aproape toate procesele verbale și a fost trecut pragul de 50% pentru modificarea legii supreme, șefa statului a venit din nou cu declarații.
„Ținta lor de a cumpăra 300 de mii de voturi, documentarea de către instituțiile statului a 150 de mii de oameni plătiți pentru vot arată că trebuie să privim cu atenție unde s-a greșit și să învățăm din acest atac mizerabil asupra suveranității noastre”, a spus Maia Sandu, fără a oferi mai multe detalii despre sursa informațiilor.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat miercuri, 16 octombrie, că, în contextul informațiilor apărute în spațiul public și „intens mediatizate” în ultimele zile referitoare la pretinsele acțiuni de „corupere masivă a alegătorilor”, apar și „suspiciuni rezonabile” că în acestea ar putea fi implicați și funcționari electorali, membri ai consiliilor electorale și ai birourilor electorale.
Pe 3 octombrie, Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției și Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, au susținut un briefing de presă în care anunță că peste 130 de mii de cetățeni au primit bani din Federația Rusă prin intermediul schemelor de corupere a alegătorilor puse la cale de Ilan Șor și că doar în luna septembrie, poliția a documentat transferuri de peste 15 milioane de dolari de la Moscova către rețeaua lui Șor din R. Moldova. Refugiat la Moscova, Șor a reacționat în aceeași zi, declarând că în realitate, amploarea transferurilor de bani și a numărului de oameni implicați este mult mai mare decât cea anunțată de poliție și procurori.