Jumătate de milion nedeclarat. Un fost controlor de stat din cadrul Consiliului Concurenței riscă să îi fie confiscată averea nedeclarată
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința unui fost controlor de stat în cadrul Consiliului Concurenței care a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale.
Mai exact, potrivit ANI, în anul 2019, acesta împreună cu familia sa au intrat în posesia unui apartament, care a costat puțin peste 716 mii de lei. În cadrul controlului averii, inițiat în baza unei sesizări, inspectorul integritate a analizat plățile efectuate de către familia acestuia și a depistat o diferență substanțială în sumă de 556 mii de lei.
Din materialul probatoriu acumulat, inspectorul de integritate a stabilit că subiectul și familia sa au dispus de mijloace financiare în sumă de doar 150 de mii de lei pentru achitarea apartamentului. Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul nu a reușit să justifice proveniența sumei de 556 mii de lei pentru achitarea totală a imobilului.
Suplimentar, în cadrul aceluiași control s-a stabilit că, în declarațiile de avere depuse în perioada 2015-2019, fostul controlor de stat nu a declarat o altă sumă de peste 106 mii de lei, fapt ce denotă o bănuială rezonabilă de admitere a infracțiunii de fals în declarații. Pe această cauză, inspectorul de integritate a sesizat deja Procuratura Generală.
Totodată, ANI va declanșa și procedura de confiscare a averii nejustificate în mărime de jumătate de milion de lei.