Judecătorul – raportor din dosarul lui Șor a fost schimbat. Noul magistrat a vrut să demisioneze de la CA Cahul, dar s-a răzgândit la câteva zile
Completul de judecători de la Curtea de Apel (CA) Cahul care examinează dosarul lui Ilan Șor a fost completat cu un judecător – raportor, după demisia din sistem a magistratei Nina Veleva. Judecătorul Tudor Berdilă este noul raportor în dosar. Acesta va avea la dispoziție un termen pentru a face cunoștință cu materialele cauzei penale. Conform unui răspuns oferit anterior pentru ZdG de președintele CA Cahul, dacă va avea nevoie de a concretiza chestiuni suplimentare, noul judecător este în drept să solicite repetarea unor acțiuni procesuale deja efectuate în ședință în lipsa lui.
Ultima ședință de judecată în dosarul Șor a avut loc la 22 ianuarie. Se întâmpla după ce la mijlocul lunii decembrie 2020 judecătorii au decis suspendarea examinării dosarului. Ulterior, toate ședințele au fost amânate, întrucât apărătorii lui Ilan Șor au înaintat cerere de recuzare a completului de judecată. Examinarea cererii de recuzare a fost suspendată până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate, înaintată de către avocații lui Șor.
La 12 februarie președinta Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea din funcția a judecătoarei Nina Velev, de la Curtea de Apel Cahul, care mai bine de doi ani și jumătate a examinat dosarul lui Ilan Șor.
Demisia magistratei a fost acceptată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la 26 ianuarie, după mai multe amânări și un raport solicitat pe dosarului lui Ilan Șor. Veleva a depus cerere de demisie în noiembrie 2020, după ce a examinat dosarul lui Șor mai bine de doi ani și jumătate.
La 23 februarie dosarul lui Șor i-a fost atribuit judecătorului – raportor Tudor Berdilă. Acesta va examina dosarul alături de Vitalie Movilă și Evghenii Dvurecenschi. Între timp, la CA Cahul ședințele programate în dosarul lui Șor sunt amânate una după alta.
După demisia judecătorului – raportor și înlocuirea acestuia cu un alt judecător, conform Codului de procedură penală, cauza se va judeca în continuare, oferindu-se judecătorului care intervine în proces timp pentru a lua cunoștință de materialele cauzei, fără reluare judecării cauzei de la început.
La CA Cahul există doar un singur colegiu, format din două complete de judecători, care examinează atât cauze penale, cât și civile, comerciale și de contencios administrativ.
Tudor Berdilă a vrut să demisioneze, dar s-a răzgândit
Tudor Berdilă activează în sistem de aproape 15 ani, fiind judecător la instanța de apel Cahul din 3 noiembrie 2017.
La un an de la venirea la CA Cahul, Berdilă a scris cerere de demisie. Ulterior însă a cerut retragerea acesteia, iar la 27 noiembrie CSM a satisfăcut solicitarea magistratului.
În 2017 Berdilă a fost vizat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre interesele din spatele reparației sediilor judecătoriilor din țară. Jurnaliștii scriau că Judecătoria Cantemir, al cărei președinte era Tudor Berdilă la acea vreme, a fost reparată de firma unei rude a colegului său, președinte al Judecătoriei Cahul. „Berdilă, care de altfel este domiciliat în Cahul, a negat vehement că la desemnarea câștigătorului licitației ar fi vorba despre anumite influențe din partea colegului său de la Cahul”, se mai arată în anchetă.
Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.
La 12 februarie 2018, după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel (CA) Chișinău, dosarul de escrocherie și spălare de bani pe numele lui Șor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul. Soarta lui Șor în instanța de apel urmând a fi decisă de trei magistrați: Evghenii Dvurecenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă, ultimul fiind președinte al completului de judecată.
Dosarul a fost transmis în gestiunea celor trei după ce președintele CA Chișinău, Ion Pleșca, a invocat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) că în instanța pe care o conduce, care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru a examina cauza. Spre deosebire de CA Chișinău, la Cahul există doar un singur colegiu, format din două complete de judecători, care examinează atât cauze penale, cât și civile, comerciale și de contencios administrativ.
Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie 2019, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție.
La 30 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Ilan Șor a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională. La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.
Câteva zile mai târziu, respectivul dosar a fost conexat cu o cauză penală aflată pe masa Procuraturii Anticorupție încă din 4 decembrie 2014 și care vizează devalizarea sistemului bancar din R. Moldova, „prin sustragerea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari din activele Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank și comiterea altor fapte penale în scopul realizării intereselor personale și de grup”.
La 23 august 2019, șeful oficiului INTERPOL din Republica Moldova declara pentru Ziarul de Gardă că Ilan Șor se află în Israel, stat al cărei cetățenie o deține.
În februarie curent, s-au împlinit trei ani de când dosarul lui Ilan Şor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul. În această perioadă, au fost programate 54 de şedinţe de judecată, fiind înregistrare 51 de amânări în examinare. Ședințele de judecată au fost amânate timp de trei luni, în toamna anului 2018, și timp de 6 luni, în perioada septembrie 2019 – martie 2020, în scopul efectuării unei expertize juridice a dosarului, la cererea apărătorilor lui Şor. În primăvara anului 2020, câteva ședințe au fost amânate din cauza stării de urgență naționale, instituite în contextul pandemiei COVID-19, iar în mai 2020 avocații lui Șor au cerut strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad, solicitare respinsă de Curtea Supremă de Justiție, însă care a adus alte 13 amânări în examinarea dosarului. În ultimele luni, apărătorii lui Șor au sesizat de mai multe ori Curtea Constituțională (CC), motiv pentru care, din nou, ședințele de judecată sunt amânate, iar în decembrie 2020 examinarea dosarului a fost chiar suspendată timp de o lună. Între timp, judecătoarea Nina Veleva și-a prezentat demisia din sistem, iar avocații lui Șor au solicitat amânarea altor câteva ședințe de judecată, pe motiv că ambii merg în concediu anual de odihnă.