Judecătorul Aureliu Postică a fost scos de sub urmărire penală. Procurorii i-au clasat dosarul pentru îmbogățire ilicită
Magistratul Aureliu Postică de la Judecătoria Chișinău, învinuit de procurori de îmbogățire ilicită, a fost scos de sub urmărire penală, iar dosarul i-a fost clasat, scrie anticoruptie.md. Judecătorul, suspendat pentru perioada desfășurării urmăririi penale, este în drept să revină în sistem.
Potrivit sursei citate, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală şi anulare a dosarului a fost semnată de procurorul pe caz, Ina Frunze-Bargan, care a constatat, la 6 luni de la intentarea dosarului penal, că lipsesc elementele constitutice al infracțiunii de îmbogățire ilicită.
Aureliu Postică a declarat pentru Anticoruptie că va depune o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privind anularea suspendării şi revenirea în funcție, cu achitarea salariului pentru lunile de absență forțată la serviciu. Totodată, urmează să decidă dacă va solicita prejudicii morale.
„S-a urmărit niște interese şi mi-au fabricat dosarul pentru ca să mă înlăture pentru o perioadă”, a declarat Postică pentru anticoruptie.md.
Pe 9 septembrie 2022, CSM a eliberat acordurile privind pornirea urmăririi penale și efectuarea perchezițiilor în privința lui Aureliu Postică, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, fiind suspendat din funcție. Atunci, judecătorul Aureliu Postică a acuzat membrii Consiliului de „abuz de putere” și „încălcarea flagrantă a garanțiilor dreptului la un proces echitabil”, care, potrivit lui, în ședința CSM s-ar fi manifestat prin „împiedicarea intenționată” de a-și expune poziția de apărare şi de a prezenta „probe în infirmarea bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii”.
Aureliu Postică este judecător din anul 2011. Între 2000 și 2011 a fost procuror. A activat la Judecătoria Orhei, iar în 2014 a fost transferat la Judecătoria Rîșcani, municipiul Chișinău. Din 2019 activează la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău.
Anterior, Ziarul de Gardă a scris că Postică a fost evaluat de mai multe ori, ordinar sau pentru promovarea într-o instanță ierarhic superioară, sau în funcții administrative, primind de fiecare dată calificativul „foarte bine” (în 2014, 2016, 2018), în activitatea acestuia nefiind constatate abateri disciplinare. În 2016, Postică a respins cererea avocaților Domnicăi Manole prin care se solicita anularea ordonanței de începere a urmăririi penale pe numele judecătoarei, emisă de Eduard Harunjen, procurorul general interimar de atunci. Ulterior, procurorii aveau să renunțe la învinuire în acel dosar.
Aureliu Postică a făcut parte din completul de judecători care le-a achitat pe cele cinci judecătoare reținute într-un dosar de corupție în 2018 (Galina Moscalciuc, Svetlana Tizu, Liubovi Brânză, Ludmila Ouș și Victoria Hadârcă). În 2019, Postică a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor, considerată ilegală de către CSM și Guvernul de atunci, prin care se cerea demiterea membrilor CSM. Evenimentul a fost însă anulat din lipsă de cvorum.