Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ion Munteanu rămâne în funcție:…

Ion Munteanu rămâne în funcție: Parlamentul a explicat că interimatul funcției de procuror general încetează de drept la numirea în funcție a unui nou procuror general

Foto: Parlament

Interimatul funcției de procuror general încetează de drept la numirea în funcție a unui nou procuror general sau la încetarea suspendării din funcție a procurorului general în privința căruia a fost pornită anterior urmărirea penală. Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege pentru interpretarea prevederilor articolului 17 alineatul (17) din Legea cu privire la Procuratură. Documentul a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului de joi, 21 martie.

Astfel, Ion Munteanu ar urma să asigure interimatul în continuare.

De asemenea, documentul prevede că expirarea termenului maximal de șase luni de la data intervenirii vacanței funcției de procuror general nu are efect „extinctiv sau rezolutoriu” asupra interimatului funcției date, potrivit unui comunicat de presă emis de Legislativ.

Interpretarea oferită de organul legislativ are drept scop „elucidarea sensului și conținutului voinței legiuitorului și este obligatorie pentru cei care aplică normele în cauză”.

Proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar efectele acestuia se aplică inclusiv în cazul unui interimat al funcției de procuror general aflat în realizare la data intrării în vigoare a documentului.

Proiectul de lege pentru interpretarea prevederilor articolului 17 alineatul (17) din Legea cu privire la Procuratură a fost adoptat de Parlament în contextul anulării concursului desfășurat pentru funcția de procuror general.

La 28 februarie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a revocat hotărârea privind rezultatele probei interviului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, anulând astfel concursul. Astfel, CSP a decis inițierea ulterioară a unui nou concurs pentru funcția de procuror general, după ce vor fi gândite mecanismele, inclusiv „reglementările care guvernează acest exercițiu extrem de important”.

Actualul procuror general interimar, Ion Munteanu, este procuror din anul 2006. A activat anterior în Procuratura sectorului Centru, mun. Chişinău, iar în 2009, numele său a figurat într-o procedură disciplinară, fiind pedepsit în mai 2010 cu „avertisment”. În iulie 2010, el a fost numit procuror în Procuratura Anticorupţie (PA), iar în intervalele anilor 2019-2020 și 2021-2022 a fost adjunct interimar al procurorului-șef al acestei instituții. Printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu la 12 octombrie 2022, Ion Munteanu a fost numit în funcția de Procuror General interimar, înlocuindu-l în această funcție pe Dumitru Robu.