Inspectori de patrulare, agresaţi fizic de un şofer beat
Un bărbat, în vârstă de 35 ani, a fost condamnat la detenţie pentru aplicarea violenţei faţă de doi inspectori de patrulare.
Procuratura din Hânceşti a stabilit că, în iulie 2014, inspectorii au stopat un automobil, la volanul căruia se afla un bărbat suspectat că ar fi condus în stare de ebrietate. La cererea poliţiştilor de a fi supus testării alcooscopice, acesta le-a vorbit necenzurat oamenilor legii şi împreună cu un pasager i-a agresat fizic, deteriorându-le vestimentaţia şi bastonul de dirijare din dotare, aplicându-le multiple lovituri cu pumnii şi picioarele. În urma testării şoferului, s-a constatat că acesta era în stare de ebrietate alcoolică, cu alcoolemie în aerul expirat de 0,88mg/l.
Pentru comiterea violenţei faţă de o persoană cu funcţie de răspundere în scopul sistării activităţii ei de serviciu, inculpatul a fost recent condamnat la 6 luni de detenţie, cu achitarea în folosul părţilor vătămate a sumei de 10 mii de lei, drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.
Între timp a fost identificat pasagerul care-l însoţea pe inculpat, la moment cauza penală în privinţa lui fiind pe rolul Judecătoriei Hânceşti.
Sentinţa este cu drept de atac.