INFOGRAFIC Evaluarea candidaților la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii, în cifre
Comisia pre-vetting a publicat mai multe infografice în care prezintă rezultatele evaluării candidaților la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Astfel, 40 de candidați judecători și non-judecători au fost evaluați de Comisia pre-vetting în cadrul concursului pentru funcția de membru în CSM. Procesul de evaluare a vizat 28 de candidați judecători, înscriși la concursul organizat de CSM, și 12 candidați non-judecători, admiși la concursul organizat de Parlament.
Cu toate acestea, doar 31 de candidați au parcurs întregul proces de evaluare, întrucât 9 candidați fie s-au retras din concurs, fie nu au depus în termenii stabiliți actele obligatorii prevăzute de lege, fapt ce a dus la nepromovarea evaluării de către aceștia.
Din totalul de 40 de candidați, 5 judecători și 3 non-judecători au promovat evaluarea, ceea ce reprezintă o rată de promovare de 18% pentru judecători și 25% pentru non-judecători. La audierile publice desfășurate de Comisia pre-vetting au participat 30 de candidați, deoarece 2 candidați au solicitat evaluarea fără a participa la proba interviului public.
Dintre cele 32 de decizii de nepromovare a evaluării, 18 candidați judecători și 4 candidați non-judecători au contestat deciziile la Curtea Supremă de Justiție. Deocamdată, două dintre contestații au fost soluționate, cu menținerea deciziilor Comisiei pre-vetting.
- CSJ respinge cererea de contestare a deciziei Comisiei Pre-Vetting înaintată de magistratul Anatolie Țurcan
- CSJ a respins cererea de contestare a deciziei Comisiei pre-vetting înaintată de judecătoarea Natalia Clevadî
Mai mult de 70% dintre candidați au fost de acord cu publicarea deciziilor Comisiei de evaluare extraordinară. Majoritatea deciziilor au fost adoptate în unanimitate de cei șase membri ai Comisiei, cu excepția a 4 decizii privind candidați din rândul judecătorilor, în care a existat o opinie separată.
Evaluarea candidaților la funcția de membru al organelor de autoadministrare a judecătorilor (CSM) și procurorilor (CSP) presupune verificarea integrității financiare și etice a acestora, realizată în baza Legii nr. 26/2022. Sarcina Comisiei pre-vetting este să verifice dacă candidații și-au declarat în mod corespunzător averea și dacă aceasta corespunde veniturilor lor, dacă au avut un comportament etic pe parcursul exercitării funcției sau dacă au adoptat acte arbitrare, inclusiv dacă au admis conflicte de interese. Comisia desfășoară acum evaluarea candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).