Închisoare cu EXECUTARE pentru Iurie Chirinciuc, fostul ministru al Transporturilor
Închisoare, cu executare, pentru fostul ministru al transporturilor Iurie Chirinciuc şi omul de afaceri Nicolae Ciobanu.
UPDATE: Chirinciuc a lipsit de la pronunțarea sentinței. Când va fi pusă în aplicare pedeapsa Curții de Apel
Fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va sta după gratii. Aceasta a fost decizia Curţii de Apel Chişinău, care a examinat, în seara zilei de ieri, contestaţiile părţilor împotriva sentinţei primei instanţe, prin care acesta fusese condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate.
Astfel, pentru trafic de influenţă şi abuz de serviciu, fostul ministru a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 5 ani.
Tot ieri, instanţa de fond i-a agravat pedeapsa şi unui om de afaceri (Nicolae Ciobanu), care i-a fost complice fostului ministru la comiterea traficului de influenţă, stabilindu-i o pedeapsă de 2 ani de detenţie.
Totuşi, instanţa a respins solicitarea procurorului privind confiscarea extinsă, în folosul statului, a automobilului de lux care aparţine fostului ministru şi a mijloacelor financiare de 40 000 lei şi 5 500 euro – sume ridicate în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul omului de afaceri.
Decizia este executorie, însă cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.
Ministrul, împreună cu şefii a două companii de construcţi au fost reţinuţi pe 27 aprilie 2017, iar fiind audiaţi şi-au recunoscut vina, încheind cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei, anunță Procuratura Generală.
ZdG va reveni în scurt timp cu detalii!