Începe vettingul Curților de Apel: Comisia așteaptă răspunsuri de la cei 40 de magistrați ai Curții de Apel Chișinău
Comisia Vetting a anunțat vineri, 12 aprilie, că începe evaluarea magistraților Curților de Apel și că a transmis deja notificări la 40 de judecători de la Curtea de Apel Chișinău, informându-i cu privire la inițierea procedurii de evaluare. Evaluarea acestei categorii de subiecți se va desfășura conform criteriilor de integritate financiară și etică, stabilite de Legea nr. 252/2023, se arată într-un comunicat de presă emis de Comisie.
Din cei 40 de magistrați ai Curții de Apel Chișinău, trei sunt transferați temporar la Curtea Supremă de Justiție – Sergiu Daguța, Igor Mânăscurtă și Bors Talpă, unul este suspendat, fiind cercetat pentru trafic de influență – Mihail Diaconu, iar Nina Cernat este detașată la Consiliul Superior al Magistraturii.
Judecătorii notificați sunt rugați să completeze și să prezinte Comisiei formularul de Declarație de avere și interese personale pentru ultimii 5 ani, precum și formularul de Declarație privind lista persoanelor apropiate din sistemul judiciar, al procuraturii și din serviciul public, în termen de 20 de zile de la data expedierii notificării de către Comisie.
„În sprijinul subiecților care urmează să fie supuși verificărilor, Comisia a furnizat modele clare și exemple de completare a formularelor, inclusiv o Declarație pentru 5 ani precompletată, cu date fictive incluse. Aceste instrumente au fost concepute pentru a asigura înțelegerea corectă a cerințelor și pentru a facilita procesul de completare a documentelor”, notează sursa citată.
De asemenea, judecătorii au primit formularul Chestionarului de Etică, care se completează obligatoriu în acest caz. Comisia a mai transmis și o copie a Regulamentului său de organizare și funcționare, modificat recent pentru a reglementa procedurile și etapele evaluării, inclusiv conform Legii 252/2023.
Lista judecătorilor Curții de Apel Chișinău: