Încă 20 de zile de arest pentru Viorel Morari
Instanța de judecată a prelungit miercuri, 29 ianuarie, termenul de arest preventiv cu încă 20 de zile pentru procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA).
Procurora Maria Vieru a declarat pentru ZdG că demersul acuzatorilor a fost admis parțial, întrucât ei au cerut 30 de zile. Potrivit acesteia, dosarul se află la faza de finalizare.
Avocatul șefului suspendat al PA, Vasile Flotea, nu a răspuns la apelurile ZdG.
- Procurorii i-au înaintat învinuirea definitivă fostului șef al PA. Trei capete de acuzare pe numele lui Viorel Morari
- FOTO/ Cum arată celula de 8 m2 în care este deținut Viorel Morari
La 10 ianuarie, în ziua când au fost încheiate verificările la cele două procuraturi specializate, procurorul-șef suspendat al PA, Viorel Morari, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de abuz de serviciu și fals în acte publice, acțiuni pe care le-ar fi săvârșit în martie 2017, când a înregistrat o plângere depusă de către Vlad Plahotniuc împotriva lui Veaceslav Platon, pe care, conform PG, „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale”. La 13 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis un mandat de arest preventiv pentru 20 de zile, până la 30 ianuarie.