Guvernul taie milioane de lei din contul sectorului justiției pentru a achita despăgubiri la CEDO în dosarul „Gemeni”
Cabinetul de miniștri a aprobat la 17 aprilie modificări la legea bugetului de stat pentru anul 2020. Noile modificări aprobate de Guvern vizează inclusiv și majorarea cheltuielilor bugetului cu 70,9 milioane de lei pentru achitarea despăgubirilor civile în cazul dosarului „Gemeni” pierdut la CEDO. Autoritățile au decis în acest sens să acopere o parte din această sumă prin realocarea surselor financiare din contul Programului de construcție a noilor sedii pentru câteva instanțe judecătorești.
Astfel, potrivit notei informative a proiectului, conform estimării capacității și posibilității de valorificare până la finele anului curent a alocațiilor pentru investiții capitale, autoritățile au decis deminuarea acestora cu 2,2 miliarde de lei sau cu 54,8% față de volumul aprobat inițial. În rezultat, alocațiile pentru investiții capitale sunt reduse până la 1,8 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor mai precizează că la diminuarea mijloacelor a contribuit redistribuirea alocațiilor către realizarea altor măsuri și extinderea termenelor de realizare a proiectelor.
Drept urmare, 28,6 de milioane de lei de la implementarea Programului de construcție a sediilor noi pentru instanțele judecătorești, vor fi alocate pentru executarea Decizie Curții Europene pentru Drepturile Omului, ca urmare a pierderii a 70 de milioane de lei în dosarul „Gemenii”. Programul din cadrul căruia sunt realocați banii vizează construcția sediilor judecătoriilor Cahul, Căușeni, Edineț, Hîncești și Orhei.
Respectiv, din cele 40 de milioane de lei aprobate inițial pentru administrația judecătorească, după rectificare vor rămâne doar aproximativ 11 milioane de lei.
Alte încă 6,8 milioane de lei, autoritățile le-au diminuat din contul indemnizațiilor membrilor Comisiei de evaluare a judecătorilor, „în legătură cu tergiversarea aprobării cadrului normativ”.
„Am tăiat de la sectorul justiției pentru că la rectificare a trebuit să introducem acele 70 de milioane de lei, ca urmare a deciziei CEDO. Am tăiat 35 de milioane la sectorul justiției”, a declarat Ion Chicu în cadrul unei emisiunii televizate.
Astfel, potrivit proiectului de rectificare a bugetului de stat, autoritățile au decis diminuarea alocațiilor pentru instanțele judecătorești în mărime totală de 35 milioane de lei.
Premierul Chicu s-a arătat anterior deranjat de faptul că statul va trebui să achite peste 1,5 milioane de euro în dosarul „Gemeni”, pe care l-a pierdut la CtEDO, numindu-i „indivizi îmbrăcați în mantie” pe cei cinci judecători care se fac vinovați. El a cerut ca aceștia să fie urmăriți penal, iar suma de 70 de milioane de lei să fie retrasă din bugetul pentru sistemul judecătoresc.
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat anterior că decizia Guvernului de a bloca alocațiile pentru finanțarea sistemului judecătoresc va avea consecințe negative pentru înfăptuirea justiției. Totodată, CSJ și-a exprimat îngrijorarea cu privire la efectele acţiunilor întreprinse de Ministerul Finanţelor, apreciindu-le drept o ingerinţă în procesul de înfăptuire a justiţiei.
Guvernul R. Moldova este obligat să achite prejudicii de 1.515.000 de euro în dosarul „Gemeni” și să returneze reclamanţilor părţile din clădiri care erau în proprietatea acestora imediat înainte de adoptarea hotărârii din 20 iulie 2005, împreună cu terenul aferent, libere de limitări ale dreptului de proprietate, în schimbul transferului simultan de către reclamanţi Guvernului a 36.55% din acţiunile „Gemeni” returnate reclamanţilor după anularea hotărârii favorabile acestora.
În cazul omisiunii restituirii proprietăţii, statul nostru urmează să plătească reclamanţilor 2.120.000 de euro.
Se întâmplă după ce judecătorii de la CSJ Tamara Chişcă-Doneva, Ala Cobăneanu, Tatiana Vieru, Sveatoslav Moldovan și Vera Macinskaia au dispus, prin încheierea emisă la 20 iulie 2005, interzicerea efectuării şi înregistrării oricăror tranzacţii de înstrăinare a patrimoniului, inclusiv imobilul fostei S.A. „Gemeni”.