Grigore Gacikevici și patru membri ai Consiliului de Administrație al BEM, pe banca acuzaților
Fostul președinte al Consiliul de Administrație al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici și patru foști membri ai Consiliului, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupţie anunță că a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată al paisprezecelea dosar de acuzare pentru fraudele de la BEM. Gacikevici, împreună cu Vizitiu Ana, Mişov Alexandr, Belibov Leonid și Bejenari Mihail, toți membri ai Comitetului de Creditare al BEM, sunt suspectați de încălcarea regulilor de creditare, fapt ce a cauzat băncii daune în proporţii deosebit de mari.
Din materialele acumulate de procurori denotă că, în intervalul anilor 2007 – 2012 fostul preşedinte, împreună cu alţi patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM, au acordat credite neperformante pentru 52 de agenţi economici în sumă totală de circa 2,2 miliarde de lei. Creditele bancare erau acordare contrat legislației, iar bunurile indicate în contractele de credit erau intenționat supraevaluate.
Deși, potrivit legislației, intevenția Comitetului de Creditare era necesară pentru stoparea acordării creditelor și recuperarea imediată a banilor acordați, inculpații nu ar fi întreprins nicio acțiune în acest sens, fapt care a condus la prejudicierea băncii în proporții deosebit de mari.
Procuratura Anticorupție informează că fostul preşedinte al Comitetului de creditare al BC „Banca de Economii” SA şi-a recunoscut vina în cele incriminate de procurori.
„Actualmente, fostul preşedinte al Comitetului de Creditare al BEM se află în arest preventiv, iar complicii săi sunt cercetaţi în stare de libertate. Pentru a recupera prejudiciul adus Băncii de Economii au fost aplicate mai multe sechestre, inclusiv asupra bunurilor care aparțin învinuiților”, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.
Au fost aplicate măsuri asiguratorii pe bunurile acestor persoane în valoare totală de peste 58 000 000 lei.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă amendă sau închisoare de până la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
În total, Procuratura Anticorupţie a expediat în instanţa de judecată 14 cauze penale de învinuire a inculpaţilor de comiterea mai multor episoade de acordare a creditelor neperformante din sursele BEM.
Foto: aif.md