FOTO Primele audieri publice în procesul de evaluare a judecătorilor CSJ și a candidaților la funcția de judecător CSJ
Comisia Vetting a dat startul audierilor publice în contextul evaluării integrității financiare și etice a judecătorilor Curții Supreme de Justiție (CSJ) și candidaților la funcția de judecător CSJ. Primii subiecți audiați au fost Aliona Miron, judecătoare CSJ în funcție, și candidații la funcția de judecător CSJ, procurorul Sergiu Brigai și magistrata Viorica Puica. Audierea publică reprezintă etapa procesului de evaluare în care Comisia invită candidații să discute despre dubiile pe care le are în privința acestora, înainte ca să întocmească raportul final, potrivit unui comunicat publicat de Comisie.
Viorica Puica a fost desemnată vineri, 24 noiembrie, în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională. Aliona Miron a mai fost evaluată anterior de către Comisia Pre-Vetting. Aceasta nu a promovat evaluarea integrității atunci, dar completul special de judecată din cadrul CSJ a dispus anularea decizie Comisie și reevaluarea candidatei la funcția de membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
La audieri, membrii Comisiei au întrebat subiecții dacă informațiile furnizate de aceștia în procesul de verificare sunt veridice și complete, și dacă nu au suferit vreo modificare între timp. Totodată, candidații au avut oportunitatea să facă o declarație, dacă au considerat necesar.
Interviurile au fost înregistrate audio și video, iar înregistrările vor fi publicate pe pagina web a Comisiei Vetting www.vettingmd.eu în termen de 3 zile. Audierile publice s-au desfășurat în limba română, cu interpretare consecutivă în limba engleză, „pentru a asigura accesul la informații pentru toți cei interesați”.
După audieri, Comisia urmează să întocmească un raport care va cuprinde „faptele relevante, motivele și propunerea privind promovarea sau nepromovarea evaluării de către candidat”. Raportul va fi expediat subiectului evaluării și CSM, care va avea la dispoziție 30 de zile, din momentul recepționării raportului Comisiei, pentru a emite o hotărâre motivată.
Reprezentanții Comisiei Vetting menționează că procesul de evaluare a celor trei subiecți a durat câteva luni, timp în care Comisia a acumulat toate informațiile disponibile din surse publice și private și le-a analizat sub aspectul integrității financiare și etice. În această perioadă, subiecții au răspuns la mai multe runde de întrebări și sub-întrebări, inclusiv cu furnizarea de documente confirmative suplimentare. La solicitare, Comisia a oferit subiecților acces la toate materialele din dosarul de evaluare, cu 7 zile înainte de audiere, conform procedurii stabilite de Regulamentul de funcționare și organizare al Comisiei.
Comisia Vetting va desfășura evaluarea a 3 judecători ai Curții Supreme de Justiție în funcție și a 20 de candidați la funcția de judecător al CSJ, rămași în concurs. Printre candidați sunt judecători din instanțe de diferit nivel, avocați și procurori.