Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ O nouă ședință de…

FOTO O nouă ședință de judecată în dosarul „kuliok”. Martorii acuzării, detalii despre personajul „Costea” și alianța PSRM-PD

Sursa foto: ZdG

Fostul deputat democrat Dumitru Diacov și ex-parlamentarul blocului „ACUM” Octavian Țîcu sunt cei doi martori ai acuzării care au fost audiați joi, 28 martie, în dosarul kuliok, în care fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon este cercetat pentru corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale. În ședința de judecată de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), cei doi nu au venit cu probe care să-l incrimineze pe socialist.

În cadrul ședinței urma să fie continuată audierea lui Alexandr Slusari, unul dintre martorii acuzării în acest dosar după ce la 29 februarie audierea acestuia a fost întreruptă, însă acesta din nou nu s-a prezentat în fața instanței din motive medicale.

Fostul deputat democrat Dumitru Diacov a declarat în timpul audierii că a văzut „la televizor” secvența video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani. Martorul acuzării a menționat că nu cunoaște încăperea care apare în acea înregistrare.

Sursa foto: ZdG

„Botnari era unul din oamenii apropiați lui Plahotniuc”

Întrebat de Petru Iarmaliuc, unul dintre procurorii anticorupție care instrumentează dosarul, dacă cunoaște la cine din Partidul Democrat s-a referit Plahotniuc atunci când a folosit apelativul „Costea” (în secvența video, anexată la dosar, Plahotniuc îi spune lui Iaralov să-i „dea banii lui Costea” ca „să-i transmită lui Cornel”, n.red.). Diacov a spus că presupune că s-a referit la Constantin Botnari sau la Constantin Țuțu.

„(…) Erau doi Constantini sau poate mai era cineva, nu știu. Plahotniuc nu era atât de familial încât să se adreseze cu «Costea» sau «Vichea» (…). Constantin Botnari era unul din oamenii apropiați domnului Plahotniuc. Eu presupun că erau prieteni (…). (În februarie-iunie 2019, n.red.) el a fost secretar general al partidului (Partidul Democrat din Moldova, n.red.) și se ocupa cu activitatea organizațiilor teritoriale (…). Nu cunosc în ce încăpere a fost făcută înregistrarea (…)”, a afirmat Dumitru Diacov în fața instanței.

Dumitru Diacov, cel care a fost președintele de onoare al PDM, a mai declarat în fața instanței că în cadrul formațiunii politice s-a vorbit despre secvența video de la întâlnirea dintre Dodon și Plahotniuc, însă nimeni nu și-ar fi expus opinia despre conținutul pungii negre.

Sursa foto: ZdG

Cel de-al doilea martor al acuzării, Octavian Țîcu, care s-a retras din politică în 2021, a menționat că, în perioada martie – iunie 2019, „în blocul ACUM au existat discuții privind eventualitatea alianței între PSRM și PD, din cauza înțelegerilor anterioare între inculpat și Plahotniuc, așa-numitul binom Plahotniuc-Dodon. Astea erau discuțiile în blocul ACUM (…)”.

Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, urmează să scoată din buzunare 90 de mii de lei pentru expertiza secvențelor video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, din iunie 2019, în care se observă cum liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM) îi dă lui Dodon o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani, atașate la dosarul „kuliok”. Expertiza va începe în luna martie 2025.

Dosarul „kuliok”

Urmărirea penală în dosarul „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce Curtea de Apel Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova emisă anterior. 

Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani. În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să-i transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i „dea banii lui Costea” (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca „să-i transmită lui Cornel”. 

Conform informațiilor oferite de procurorii ce instrumentează acest dosar penal, Petru Iarmaliuc și Vitalie Codreanu, Igor Dodon ar fi primit aproximativ 800 de mii de dolari, bani care ar fost utilizați pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a PSRM. 

Igor Dodon mai este vizat în alte două dosare penale, ambele comasate și examinate în prima instanță la Judecătoria Chișinău. El este învinuit de săvârșirea infracțiunii de „depășire a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat”, într-un dosar numit generic „Energocom” și de folosirea și deținerea unui document oficial fals.