FOTO Fost procuror PCCOCS și actual membru PACE, constatat de ANI cu avere nejustificată în mărime de peste 835 de mii de lei. ANI a solicitat instanței să dispună confiscarea averii
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță marți, 27 iulie, că a emis un act de constatare pe numele lui Lilian Bacalîm, fost procuror la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și actual membru al Partidul Acasă Construim Europa (PACE), în care a fost constatată o diferență substanțială în mărime de peste 835 mii de lei. Cauza a fost transmisă instanței de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.
Controlul a fost inițiat de ANI în anul 2019, în baza unor neclarități apărute în cadrul unor verificări ordinare a declarațiilor de avere ș interese personale.
Inspectorul de integritate a depistat că în anul 2016, raportul dintre veniturile familiei procurorului Bacalîm de aproximativ 123 mii de lei și costul apartamentului achitat în decembrie 2016 în mărime de 280 mii lei, însumat cu alimentările bancare de aproximativ 68 mii lei și susținut de celelalte cheltuieli ordinare estimate la peste 71 mii de lei, denotă prezența unei diferențe substanțiale în mărime de peste 296 mii de lei, care depășește de 2,9 ori plafonul stabilit prin lege și demonstrează caracterul nejustificat al cotei-valorice de 280 mii lei din apartamentul situat în mun. Chișinău, precum și caracterul nejustificat al numerarului de peste 16 mii de lei depuse în cont bancar.
În anul 2019, costul autoturismului Toyota RAV4 Hibrid de 534 115 lei însumat cu alimentările bancare efectuate în această perioadă de aproximativ 5 mii de lei generează prezența unei diferențe substanțiale în mărime de aproximativ 538 mii de lei, care depășește de 3,9 ori plafonul stabilit prin lege. Materialele acumulate în cadrul controlului demonstrează că autoturismul deținut în proprietate de familia procurorului și numerarul depus poartă un caracter nejustificat.
Inspectorul de integritate a constatat că Lilian Bacalîm a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin neincludere, cu bună știință, în declarațiile de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, a datelor despre venituri în mărime de 750 dolari SUA și 7 551 euro obținuți sub formă de transfer bancar și alimentare cont bancar, despre două case de locuit din mun. Chișinăudeținute în proprietate și despre autoturismul de model Toyota RAV4.
Dacă actul ANI va rămâne definitiv, subiectul nu va putea deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.
Lilian Bacalîm a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Generale (PG) acum 9 ani, în septembrie 2012.
Ulterior, 5 ani mai târziu, în anul 2017, Bacalîm a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Lilian Bacalîm și dosarul penal pe numele lui Renato Usatîi
ZdG a scris că în 2017, Bacalîm, împreună cu adjunctul procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de atunci, Vitalie Busuioc, a gestionat dosarul penal pornit pe numele primarului de Bălți, Renato Usatii, în cazul tentativei de omor a lui Gherman Gorbunțov. Anunțat în căutare internațională de către autoritățile de la Chișinău, primarul de Bălți spune că Vlad Plahotniuc ar fi fost cel care a vrut să-l omoare pe bancherul rus. Avocații lui Usatîi, declarau în 2017 că procurorii PCCOCS Vitalie Busuioc și Lilian Bacalîm ar fi încălcat în flagrant mai multe prevederi legale, învinuindu-l public pe Renato Usatîi de comiterea tentativei de omor asupra numitului „bancher negru” Gherman Gorbunțov.
În 2018, Bacalîm declara că a obținut la locul de muncă de bază 331 864 lei, din donații 50 000 lei și un venitul obținut din alte surse legale CNAS 111 000 Lei. În document a trecut un apartament cu suprafața de 69,3 m.p., în valoare de 339 785 Lei, Contract privind investiția în construcții din anul 2015, în proprietate din anul 2017. Tot în 2018 Bacalîm declara că deține un autoturism de model Volvo XC 90 (an. fab. 2010) în valoare de 302 000 lei, cumpărat în anul 2014 și un autoturism de model Toyota Corolla (an. fab. 2004) în valoare de 60 000 Lei, în proprietate din anul 2017.
În ianuarie 2020, Bacalîm și-a dat demisia din funcția de procuror din cadrul PCCOCS.