FOTO Cum explică poliția faptul că Țuțu a publicat o fotografie din sala de sport în timp ce îi este interzis să iasă din casă
Ex-deputatul Constantin Țuțu, care se află în carantină pentru 14 zile, a publicat miercuri, 1 aprilie, o fotografie din sala de sport pe contul său de Instagram.
L-am sunat pe fostul democrat, dar acesta avea telefonul deconectat.
Contactată de ZdG, ofițera de presă a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, Natalia Stati, a declarat că acesta este monitorizat zilnic de către medici și polițiști și respectă regimul de carantină, nu părăsește domiciliul. Potrivit acesteia, fotografia nu a fost realizată recent, ci a fost publicată una mai veche.
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a revenit în R. Moldova la 27 martie, fiind plasat în carantină pentru 14 zile.
- VIDEO/ Ce „interes” prezintă Țuțu, trimis acasă în carantină, sau ce spunea acum două luni șeful MAI
Învinuit de trafic de influență și îmbogățire ilicită, acesta are obligația de a nu părăsi localitatea.
În septembrie 2019, la demersul procurorilor, pe numele fostului deputat a fost emis un mandat de arestare, în contumacie, fiind anunțat în căutare internațională.