Fostul sportiv Ion Șoltoianu, bănuit că ar pretins ilegal de la un bărbat peste cinci milioane de lei, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
Fostul sportiv Ion Șoltoianu, care este bănuit pentru faptul că în timp ce era în penitenciar, începând din 2019, a pretins ilegal de la un alt deținut peste cinci milioane de lei, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii a Judecătoriei Ciocana, transmite Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Polițiștii și procurorii l-au reținut pe fostul sportiv Ion Șoltoianu pe 11 aprilie. Acesta ar fi pretins prin șantaj peste 5.000.000 lei de la un fost coleg deținut. Victima este un bărbat cu vârsta de 45 de ani, din Chișinău, care în perioada de debut a șantajului își ispășea pedeapsa pentru escrocherie, iar învinuitul – pentru omor.
Șantajul, însă, a continuat și după eliberarea acestora din penitenciar, timp în care învinuitul îl amenința pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea, de către membrii unor organizații criminale și de către conducătorii acestora din țară și de peste hotare. Oamenii legii au descins cu percheziții la învinuitul cu vârsta de 55 de ani, după care l-au reținut.
„Urmare a denunțului depus de către victimă, oamenii legii au descins cu percheziții la învinuitul cu vârsta de 55 de ani, după care l-au reținut, iar procurorii PCCOCS urmează să-i prezinte învinuirea, în vederea solicitării plasării lui în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor”, transmite Poliția.
Învinuitul are și statut de inculpat în dosarul agresiunii fizice a unui bărbat din sectorul Botanica din Chișinău, care-și plimba câinele, în martie 2022. Sentința pe acel dosar a fost contestată de procurorul PCCOCS, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe. Investigarea bărbatului în acest dosar curent pentru șantaj continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.