Fostul șef al SPPS cu uniformă de general ornată cu fire aurite a fost pus sub învinuire pentru fals în acte publice
Fostul șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) Iaroslav Martin, despre care ZdG a scris anterior că și-a cusut la comandă uniforma de general ornată cu fire aurite, a fost pus sub învinuire pentru fals în acte publice. Procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea fostului director SPPS, Iaroslav Martin, pe parcursul zilei de miercuri, 13 iulie 2022.
„Potrivit actului de acuzare, fostul director SPPS este învinuit în baza probelor administrate de către procurori că, în martie 2020, făcând uz de superioritatea funcției și gradului deținut în raport cu doi șefi de Direcție ai SPPS, le-a indicat verbal acestora să modifice conținutul procesului-verbal al ședinței Colegiului SPPS din ianuarie 2020 și a Hotărârii Colegiului din acea dată, prin introducerea în aceste acte oficiale a unor date false, precum că la acea ședință a fost discutată și luată decizia de a înainta candidaturile directorului SPPS și directorului adjunct, pentru acordarea gradului suprem de „general-maior al SPPS””, anunță Procuratura Anticorupție (PA).
Ulterior, potrivit procurorilor, fostul director al SPPS, convingându-se că în actele indicate supra, au fost înscrise datele false dorite, în calitate de președinte al Colegiului, deliberat a semnat Hotărârea Colegiului 2020.
„În continuare, i-a solicitat directorului adjunct al SPPS să semneze în favoarea sa actele adresate Președintelui Republicii Moldova, privind conferirea gradului militar menționat. În același timp, ex-directorul SPPS a semnat prezentarea și demersul către Președintele Republicii Moldova, în care făcând referire la Hotărârea Colegiului din ianuarie 2020, a solicitat conferirea gradului suprem de „general-maior al SPPS”, directorului adjunct al SPPS de atunci”, mai anunță PA.
În consecință, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova directorului SPPS și directorului adjunct le-a fost acordat gradul suprem de „general-maior al SPPS”. Procurorii anticorupție menționează că în procesul de audiere în calitate de învinuit, fostul director SPPS a pledat nevinovat, respectiv folosindu-se de drepturile sale procesuale a refuzat să facă careva declarații pe marginea circumstanțelor cazului investigat de procurori.
„Ancheta penală este în curs de desfășurare, la terminarea căreia procurorii vor reveni cu informații actualizate”, menționează PA.
În februarie curent, ex-director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) Iaroslav Martin a fost trimis în judecată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Potrivit PA, Martin este bănuit că în perioada 2019-2020 pe când era șef al SPPS a depășit atribuțiile de serviciu și a încheiat un contract cu un agent economic prin care a cumpărat insigne. Astfel, potrivit procurorilor, Martin ar fi prejudiciat SPPS cu 190 772 de lei. Detalii aici
La 21 octombrie 2021, Iaroslav Martin a fost citat la CNA pentru a fi audiat într-un proces penal. Motivul citării ar fi confecționarea de către SPPS pe vremea când era condusă de Martin a unor insigne contrar prevederilor actelor normative, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului instituției. Detalii aici
Anterior Ziarul de Gardă a scris că, după plecarea din funcție, Iaroslav Martin a acționat în judecată instituția pe care a condus-o și a solicitat să-i fie restituită suma de bani reținută la concedierea sa de către SPPS pentru echipamentul special, inclusiv un costum de general cusut la comandă și ornat cu fire aurite. În cererea de chemare în judecată expediată la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Iaroslav Martin solicită încasarea din contul SPPS a peste 66 de mii de lei, aici fiind incluse și cele 37,8 mii lei reținute de SPPS pentru obiectele vestimentare.
În iunie 20201, fostul șef al SPPS Iaroslav Martin a acționat-o în judecată pe președinta R. Moldova. Acesta solicită anularea decretului în baza căruia, pe 30 decembrie 2020, a fost demis din funcția de director al SPPS. Anterior, consiliera pentru comunicare din Aparatul președintei R. Moldova, Sorina Ștefîrță, a comunicat pentru ZdG că instituția prezidențială a recepționat cererea de chemare în judecată și va urma toate procedurile legale.
Iaroslav Martin a devenit director al SPPS pe 25 iunie 2019, în urma unui decret semnat de fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Ulterior, pe 11 martie 2020, Dodon i-a conferit lui Iaroslav Martin, dar și lui Petru Corduneanu, gradul special de general-maior al SPPS.
Pe 30 decembrie 2020, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care Iaroslav Martin a fost revocat din funcția de șef al SPPS.
În august 2021, Ziarul de Gardă a scris că ex-directorul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) Petru Corduneanu, ex-deputat în Parlamentul R. Moldova, nu a inclus în declarațiile sale de avere și interese personale pentru 2016-2019, venitul obținut de soția acestuia, urmare a acordării a unui spațiu locativ în arendă. Detalii aici.
Petru Corduneanu a fost consilier municipal și deputat pe listele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), iar în iunie 2019, după ce SPPS a ajuns în subordinea președintelui, Corduneanu a fost numit director adjunct al instituției. Deținând această funcție, pe 3 noiembrie 2019, când a avut loc al doilea tur al alegerilor locale generale, Corduneanu s-a aflat la sediul de campanie al socialiștilor și s-a bucurat, aplaudând alături de socialiști, de victoria lui Ion Ceban în cursa pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău.
Pe 27 octombrie 2020, ZdG l-a surprins pe Corduneanu și la o altă întrunire electorală a socialiștilor. Directorul adjunct al SPPS a participat la întâlnirea lui Igor Dodon cu alegătorii din satul său de baștină, Sadova (r. Călărași). Corduneanu a evitat atunci să discute cu reporterii ZdG motivând scurt, că „se află la serviciu”.
Petru Corduneanu a demisionat din funcția de director adjunct al SPPS în luna decembrie a anului 2020.