Fostul procuror anticorupție Roman Statnîi, învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari, rămâne în arest preventiv
Fostul procuror anticorupție, Roman Statnîi, reținut pe data de 18 mai fiind învinuit pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat, rămâne în arest preventiv.
După mai multe ședințe de judecată amânate, magistrații Curții de Apel Chișinău au respins luni, 1 iunie, recursul avocatului fostului procuror, care a solicitat ca clientul său să fie cercetat în stare de libertate. Astfel, Roman Statnîi rămâne în arest preventiv. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către procurora Maria Vieru.
Pe data de 18 mai, ex-procuror anticorupție, Roman Statnîi, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Oamenii legii au informat că l-au anunțat în căutare și pe complicele lui Statnîi, conducătorul SA „Natur Bravo”, care, aflând din presă despre reținerea fostului procuror, s-a eschivat de la organul de urmărire penală.
„Respectiva cauză penală a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor cetățeanului rus la conducerea SA „Natur Bravo”, care, prin intermediul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, ar fi intrat în posesia bunurilor materiale ce-i aparțin”, precizează Procuratura într-un comunicat de presă.
Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când Procuratura Anticorupție i-a deschis un dosar penal, iar pentru „a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic tuturor proprietăților pe care acesta le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.
În concret, este vorba despre:
• un apartament în Londra (Marea Britanie) în valoare de 1,2 milioane de euro;
• imobile în orașul Krasdnodar (Federația Rusă) estimate la 130 mii euro;
• 120 de mii de euro – transmise în câteva rate,
• 365 mii euro – transferate de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.
De notat că, toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri fiind efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.
Procurorul Roman Stanîi a demisionat din sistem în februarie 2020. Contactat atunci pentru a afla care este motivul pentru care a decis să demisioneze, Roman Statnîi a declarat scurt: „Nu comentez”.
ZdG a scris anterior că Roman Statnîi este obișnuit cu donații generoase. Acesta susținea că, în 2018, a primit o donație în valoare de 40 de mii de lei de la mama sa, Iulia Statnîi, alți 60 de mii de lei de la tatăl său, Petru Statnîi, și alți 50 de mii de lei de la fratele său, Igor Statnîi. Și ceilalți membri ai familiei procurorului ar fi primit donații anul trecut: 230 de mii de lei de la mama soției, Elena Bordianu și 100 de mii de lei de la tatăl ei, Ilie Postanciuc. Câte 30 de mii de lei ar fi primit de la Roman Statnîi, iar alți 30 de mii de lei de la tatăl acestuia.
În total, familia Statnîi a raportat donații în valoare de 540 de mii de lei pe parcursul anului 2018. Donațiile primite de acesta depășeau de două ori veniturile sale din salariul de procuror.