Fostul președinte al țării, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu
Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliul până pe 22 septembrie. Magistrații Curții de Apel Chișinău au respins luni, 29 august, recursul avocaților lui Igor Dodon, privind anularea măsurii de arest la domiciliu aplicată în privința lui Dodon, prin decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 18 iulie.
De asemenea, magistrații Curții de Apel Chișinău au respins și recursul acuzatorilor privind „înăsprirea condițiilor de arest la domiciliu”, a declarat pentru Ziarul de Gardă, Nicolae Posturusu, unul din avocații lui Igor Dodon.
„Noi am solicitat ca instanța de recurs să intervină în ordine ierarhică și să ajusteze acest mandat de arestare la rigorile prevăzute de lege. Probele prezentate confirmă riscul de ingerință în urmărirea penală, de distrugere a probelor, de săvârșire de noi infracțiuni, de interacțiune cu alte persoane implicate pe cauza penală în care este învinuit Igor Dodon.
(…) În perioada 26 mai – 10 iunie 2022 de pe telefonul mobil de care s-a folosit Igor Dodon au fost efectuate peste 700 de apeluri, au fost primite peste 36 de mesaje sms, au fost efectuate peste 600 de conexiuni la internet, acțiuni care nu sunt cunoscute de către organul de urmărire penală, cu care anume persoane a interacționat. Posibil, și cu persoane implicare pe cauza penală. În acest sens, organele de urmărire penală urmează să întreprindă toate acțiunile și dacă va stabili anumite încălcări, atunci se va interveni în ordinea prevăzută de lege”, a declarat procurorul Petru Iarmaliuc.
Ședința de la Curte de Apel Chișinău urma să aibă loc încă joi, 25 august, însă a fost amânată la solicitarea apărătorilor lui Igor Dodon, pentru a lua cunoștință cu recursul acuzării privind „înăsprirea condițiilor de arest la domiciliu”.
Pe 18 august 2022, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor și au dispus prelungirea măsurii preventive sunt formă de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, în privința fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Potrivit magistraților, măsura se aplică până al 22 septembrie. Atunci, avocatul lui Igor Dodon, Nicolae Posturusu, a declarat că decizia va fi contestată, deoarece „Noi nu am văzut argumente pentru prelungire”.
Ulterior, pe 20 august, Procuratura Anticorupție a efectuat percheziții la domiciliul contabilei Partidului Socialiştilor din Moldova (PSRM). În rezultatul perchezițiilor efectuate, a fost depistat și ridicat de către procurori, telefonul mobil al contabilei și documente şi dispozitive informatice, care urmează a fi examinate.Publicitate
Pe 17 august, Procuratura Ancticorupție a aunțat că peste 2 milioane de lei, bani depistați în cadrul perchezițiilor efectuate la Dodon, și la mama acestuia, Galina Dodon, au fost puse sub sechestru pentru „o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă”
„Precizăm că, în susținerea riscurilor invocate, procurorii au prezentat probe noi, administrate recent la 08 și 10 august 2022, precum și administrate anterior la 21 iunie 2022, care în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, confirmă temeinicia riscurilor invocate. Alte măsuri preventive neprivative de libertate cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar nu au capacitatea de a preveni riscurile invocate supra și a asigura buna desfășurare a urmăririi penale”, susține PA.
Pe 9 august, Procuratura Generală a anunțat că a finisat acțiunile de urmărire penală pe episodul incriminat ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, vizat în cadrul cauzei penale, denumit generic „Energocom”.
Responsabilii de la PG anunță că învinuitul și apărătorii săi s-au prezentat în fața procurorilor din cadrul Procuraturii Generale, unde au fost informați în modul prevăzut de lege despre finisarea acțiunilor de urmărire penală.
Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon se află în arest la domiciliu, fiind bănuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de Patrie. Dodon a fost reținut pe 24 mai, după ce procurorii anticorupție au efectuat zece percheziții, timp de mai bine de zece ore, la mai multe locații deținute de Dodon și rudele lui.
Perchezițiile au avut loc la Sadova, la casa părintească și la casa lui Igor Dodon din Chișinău, la baza de odihna din Sadova „Sadovo”, la Molovata, pe malul Nistrului, acolo unde familia lui Dodon a investit într-o altă baza de odihnă, la sediul fundațiilor fostului președinte socialist al R. Moldova, inclusiv la sediul Uniunii de Afaceri Moldo-Rusă, unde Dodon este președinte.
În cadrul descinderilor, procurorii au depistat bunuri și bani în sumă de zeci de milioane de lei, iar în una din locațiile supuse perchezițiilor au fost depistate peste 600 de mii de lei, 17 mii de euro și 1000 de dolari.
Procurorii au găsit și o recipisă pe care era indicat că soția lui Igor Dodon a plătit în august 2021, 25 de mii de euro, bani cash, drept arvună pentru utilaj de bucătărie. Ziarul de Gardă a identificat persoana care a semnat această recipisă. Aceasta ne-a oferit detalii despre tranzacție. Urmele duc spre cumnatul ex-președintelui, reținut de procurori în timp ce înghițea o recipisă, și spre o bază de odihnă „all inclusive” de pe malul Nistrului, achiziționată vara trecută.
- Istoria arvunei de 25 de mii de euro pentru „utilaje de bucătărie”, plătită cash de soția ex-președintelui Dodon. Urmele duc spre cumnatul său și o bază de odihnă „all inclusive” de pe malul Nistrului
- VIDEO/ Legăturile familiei Dodon cu pensiunea „Fata Morgana”: „Acolo va fi un restaurant cu 100 de locuri. Lumea care trăiește mai aproape spune că Dodon a cumpărat. Ca să nu bată tare la ochi, l-o pus pe cumnat”
Pe 16 iunie, soția fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, Galina Dodon s-a prezentat în fața Procuraturii Anticorupție pentru audierii în dosarul denumit generic „Kuliok”. Potrivit deciziei procurorilor anticorupție, Galina Dodon a fost recunoscută în calitate de complice în dosarul de îmbogățire ilicită, pornit pe numele soțului său, Igor Dodon, și are interdicția de a părăsi țara pe un termen de 60 de zile.
Procurorii anticorupție l-au chemat joi, 23 iunie, pe fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, la Procuratura Anticorupție pentru a-l anunța despre decizia acuzatorilor de a aplica sechestru pe mai multe bunuri de ale lui Dodon. Astfel, socialistului i-a fost înmânată copia hotărârii cu privire la punerea sub sechestru a bunurilor, care constituie obiectul anchetei efectuate.
- Igor Dodon şi-a cumpărat „de la o rudă din Italia”, o casă de milioane, cu bani de la banca lui Plahotniuc
- VIDEO/ Legăturile familiei Dodon cu pensiunea „Fata Morgana”: „Acolo va fi un restaurant cu 100 de locuri. Lumea care trăiește mai aproape spune că Dodon a cumpărat. Ca să nu bată tare la ochi, l-o pus pe cumnat”
În context, responsabilii din cadrul Procuraturii Generale anunță că judecătorul de instrucție a admis demersul procurorilor anticorupție și a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor imobile deținute personal de către ex-președintele Republicii Moldova, precum și a celor deținute prin intermediul unor persoane interpuse.
Prin urmare, la această etapă a efectuării urmăririi penale pe caz, pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, au fost puse sub sechestru următoarele bunuri imobile:
– terenul și casa individuală, amplasată în mun. Chișinău, în care locuiește fostul președinte cu familia sa;
– terenuri și construcții, situate în extravilanul satului Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate fostului șef de stat, care au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită;
– 4 terenuri și 6 construcții amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deținute prin intermediul unui complice al acestuia, deținut la moment în arest preventiv;
– 4 automobile, deținute prin intermediul unei persoane terțe interpuse.
Pe 27 iulie curent, Galina Dodon, mama socialistului Igor Dodon, a fost citată la Procuratura Anticorupție pentru „a-i fi înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită”.