Fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă – condamnat
Judecătoria Râşcani din capitală l-a condamnat pe fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Totodată acesta nu va putea ocupa funcţii publice timp de cinci ani. Decizia a fost luată de către magistratul Iurie Potînga, Negruţă fiind condamnat în cazul „Sandulachi”.
Ex-ministrul Finanţelor a fost pus sub învinuire încă la data de 14 februarie 2013 şi a fost condamnat pentru că ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 8 milione de lei. Pantelei Sandulachi, fost membru PLDM a cerut să-i fie achitate pagube morale şi materiale pentru că fosta guvernare comunistă i-ar fi fabricat două dosare, fiind târât prin instanţe timp de nouă ani, perioadă în care şi-ar fi pierdut afacerile.
În anul 2012 judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău au dispus ca statul să-l despăgubească pe Sandulachi cu 400 de mii de euro, iar juriștii de la Finanţe nu au contestat decizia la Curtea Supremă de Justiţie. Ministerul Finanţelor a eliberat suma dispusă de această instanţă, iar mai târziu procurorii au făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Astfel, la 19 iulie 2012, judecătorii de la această instanţă au decis că lui Pantelei Sandulachi i se cuvin doar 1.000 de euro, iar restul, 399.000 de euro, trebuie întorşi în bugetul statului.
Negruţă s-a declarat surprins de sentinţă, el precizând că este nevinovat.
Cu mai multe detalii din culisele acestui dosar, vom reveni în ediţia tipărită a ZdG de joi, 21 mai 2015.