Fostul șef interimar la Procuraturii Anticorupție Serghei Gavajuc pleacă din sistemul procuraturii: și-a depus demisia din funcția deținută la Serviciul Nord al PA
Fostul șef interimar la Procuraturii Anticorupție (PA) Sergiu Gavajuc și-a depus demisia din funcția de adjunct interimar al Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupție (PA).
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, reprezentanții Procuraturii Generale ne-au comunicat că Gavajuc a depus cerere de demisie acum câteva zile și că a fost semnat deja și un ordin privind eliberarea acestuia din sistemul procuraturii.
„Dumnealui și-a depus deja cererea de demisie și este deja și ordinul semnat. Zilele trecute a depus cererea. Dumnealui s-a eliberat din sistemul procuraturii”, a menționat Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a PG.
La 22 iunie curent, Sergiu Gavajuc care din 11 decembrie 2019 a deținut interimatul funcției de șef al PA a fost reîncadrat în vechea funcție de șef adjunct interimar al Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupție, după ce șef interimar la PA a fost numit Adrian Bordianu, care acum o săptămână a fost eliberat din această funcție.
Gavajuc a fost numit șef interimar la PA după suspendarea lui Viorel Morari din această funcție.
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2020, Gavajuc a ridicat de la Procuratură un salariu de 370 256 de mii de lei.
Date din declarația de avere și interese personale pentru anul 2020:
1. Venitul obţinut la locul de muncă de bază, Procuratura Generală 370 256 de lei
2. Venitul obţinut la locul de muncă de bază de către soție, avocatură 596 500 de lei
3. Venitul obţinut din activitatea didactică 19 738 Lei, de către soție 17 571 de lei
4. Venit obținut din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile 325 000 de lei
5. Venitul obţinut din alte surse legale (total) 482 053 de lei
Bunuri imobile
1.Teren intravilan cu suprafața de 0,07 ha în valoare de 150 000 lei, în proprietate din anul 2020
2. Teren intravilan cu suprafața de 0,0418 ha în valoare de 36 341 lei, în proprietate din anul 2019
3. Teren intravilan cu suprafața de 7% din 0,0792 ha în valoare de 7 191 lei, contract de donație din anul 2013
4. Apartament cu suprafaţa de 69,1 m.p., în valoare de 51 040 Lei, dobîndit în anul 2002, contract de vânzare-cumpărare, proprietate comună în devălmășie a soților
5. Casă de locuit cu teren pe lîngă casă cu suprafaţa de 107,8 m.p. și respectiv 0,04 ha, în valoare de 203 659 lei, dobîndită în anul 2009, contract de vînzare-cumpărare, proprietate comună în devălmășie a soților
6. Avere imobilă cu suprafaţa de 45,0 m.p., în valoare de 172 513 Lei, dobîndit în anul 2013, contract de vânzare-cumpărare, proprietate comună în devălmășie a soților
Bunuri mobile
Autoturism de model Hyundai (an. fab. 2019) în valoare de 290 000 lei, în proprietate din anul 2020
Active financiare
1. Cont curent cu soldul 347 Euro
2. Cont curent cu soldul 99 536 Lei
3. Cont curent cu soldul 406 448 Lei
4. Cont curent cu soldul 534 870 Lei
5. Cont curent cu soldul 37 002 Lei
Cote-părți/acțiuni în capitalul social al unui agent economic
SA „Floarea Soarelui”, acțiuni în valoare de 400 lei – 20 acțiuni