Fostul șef al CFM, Iurie Topală, reținut de ofițerii INTERPOL în Belgia: „Urmează a fi extrădat în R. Moldova”
Fostul șef al Î.S Calea Ferată a Moldovei (CFM), Iurie Topală, a fost reținut, la 12 ianuarie, de către ofițerii INTERPOL în Belgia. Potrivit șefului Direcției Cooperare Polițienească Internațională a IGP (Biroul național de Interpol), Iurie Topală urmează a fi extrădat în R. Moldova.
Solicitat de Ziarul de Gardă, șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țențiu ne-a comunicat că fostul șef al CFM, Iurie Topală, este învinuit de escrocherie, delapidări de fonduri, corupere activă și abuz de putere sau de serviciu.
„Iurie Topală a fost reținut ieri în Belgia. Topală este învinuit conform articolului 190 (escrocheria), 191(delapidarea averii străine), 325 (coruperea activă) și 327 (abuzul de putere sau de serviciu) – delapidări de fonduri, escrocherie. Topală este căutat internațional pentru arest și extrădare pe canalele INTERPOL. Conform prevederilor Convenției cu privire la extrădare, evident că Topală va fi extrădat în R. Moldova, fiindcă noi suntem cei care-l căutăm”, a declarat Viorel Țențiu.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, reprezentanții Procuraturii Generale ne-au comunicat că anterior pe numele lui Topală a fost emis mandat de arest în cadrul unei cauze penale pornite în legătură cu managementul defectuos al CFM, din perioada 2015-2019, în rezultatul căruia CFM a fost prejudiciată cu 250 de milioane de lei.
„Fostul director al întreprinderii Căile Ferate din Moldova, Iurie Topală a fost reținut de către autoritățile belgiene și urmează a fi extrădat în Republica Moldova. În privința acestuia a fost emis un mandat de arestare, fiind anunțat în căutare internațională. Mandatul a fost emis în cadrul unui cauze penale pornite, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat, în legătură cu managementul defectuos la Calea Ferată din Moldova, produs în perioada anilor 2015-2019, în rezultatul căruia a fost prejudiciată întreprinderea cu 250 milioane de lei”, au declarat reprezentanții PG pentru ZdG.
Iurii Topală, fost consilier municipal, un exponent al Partidului Liberal, a condus CFM din 2015 până în 2019. Anterior, în 2019 Ziarul de Gardă a scris că Topală deține o afacere prosperă în sectorul rutier – SRL „Ruta-Prim” – care administrează în Chișinău rutele: 113, 135, 186, 188, 192 – cu peste 240 de unități de microbuze și circa 25 de autobuze pe ruta 22 și ruta Chișinău-Grătiești.
Anterior, în 2012 numele lui Iurie Topală a apărut într-o investigație realizată de Ziarul de Gardă despre administrarea rutelor din Chișinău. Detalii aici