Fostul Ambasador al R. Moldova în Rusia, plasat în arest preventiv în penitenciar
Magistrații Curții de Apel Chișinău au decis schimbarea măsurii aplicate în cazul fostului Ambasador al R. Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, reținut la finele anului 2020 în dosarul contrabandei de anabolizante și plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Curtea de Apel Chișinău a schimbat măsura aplicată în cazul lui Andrei Neguță din arest la domiciliu în arest preventiv în penitenciar.
Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, ne-a spus că fostul Ambasador a fost plasat în arest preventiv în penitenciar marți, 12 ianuarie.
La 30 decembrie, procurorii PCCOCS l-au pus sub învinuire pe fostul Ambasador al R. Moldova în Federația Rusă, reținut în dosarul contrabandei de anabolizante. Acesta a fost recunoscut și audiat în calitate de învinuit pentru complicitate la contrabandă.
Potrivit PCCOCS, la moment, în acest dosar figurează patru învinuiți: doi se află în arest în izolatorul de detenție provizorie, în privința altui învinuit instanța a dispus arestul în contumacie, cu anunțarea în căutare.
Pentru infracțiunile incriminate fostului Ambasador legea penală prevede de la 3 până la 10 ani închisoare.