Fost procuror, actual avocat, desemnat membru din partea Consiliului Superior al Procurorilor în componența Comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat
Artur Reguș a fost desemnat în calitate de membru din partea Consiliului Superior al Procurorilor în componența Comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
O deciziei în acest sens a fost adoptată de membrii CSP în ședința de vineri, 4 februarie.
Artur Reguș este avocat, iar anterior a activat în calitate de procuror.
Tot la ședința de vineri, membrii CSP au luat act și de cererea de demisie depusă de Lidia Bulgac, ex-judecătoare, propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii.
La ședința din 22 noiembrie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat Regulamentul privind evaluarea performanțelor procurorului general și a prezentat propunerile autorităților publice privind membrii în Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General.
Astfel, candidații propuși sunt:
– Drago Kos, expert internațional anticorupție, propus de către Președintele Republicii Moldova;
– Angela Popil, avocată, propusă de către Ministerul Justiției
– Lidia Bulgac, ex judecător, propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii;
– Mariana Alexandru, consilier al Procurorului șef al DIICOT, România, propusă de către Consiliul Superior al Procurorilor;
– Ion Matușenco, avocat, propus de către Procurorul General (suspendat de drept din funcție), Alexandr Stoianoglo;
La 4 noiembrie, președinta R. Moldova, Maia Sandu anunța că a transmis CSP o sesizare prin care a cerut inițierea procedurii de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. DETALII
Decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa rezultatelor în combaterea criminalității și corupției, în special în dosarele de rezonanță, în perioada în care aceasta a fost condusă de procurorul general suspendat.
Principala modificare aprobată la Legea cu privire la Procuratură se referă la introducerea unui mecanism de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, la propunerea CSP.
„Performanțele procurorului general urmează să fie evaluate de către o comisie specială, care va fi constituită la sesizarea președintelui țării sau a cel puțin a 3 membri ai CSP, iar în cazul în care în urma evaluării conducătorul Procuraturii Generale (PG) obține calificativul „eșuat” CSP va propune președintelui R. Moldova eliberarea din funcție a procurorului general”.
La 5 octombrie, în jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții, procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS) din clădirea Procuraturii Generale. DETALII AICI