Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fost medic psihiatru de la…

Fost medic psihiatru de la Penitenciarul Pruncul, suspectat de trafic cu droguri

Sursă foto: politia.md

Un bărbat de 30 de ani, fost psihiatru la Penitenciarului nr. 16 „Pruncul”, ar fi păstrat și prelucrat substanțe narcotice de tip marijuana în proporții deosebit de mari, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

La domiciliul acestuia, în urma perchezițiilor, Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor, sub conducerea PCCOCS au depistat și ridicat aproximativ un kilogram de masă vegetală măcinată, cu miros specific, asemănătoare cu cânepa, păstrată în vase din sticlă și în caserole din plastic.

Valoarea estimativă a drogurilor se ridică la 362 de mii de lei.

Bărbatul este cercetat pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.

În cazul în care va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Investigațiile continuă.