Federația Rusă obligată să achite despăgubiri de circa 786 mii de lei pentru încălcarea drepturilor unor locuitori ai regiunii transnistrene. Hotărârile CtEDO
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea drepturilor omului și anume, Articolul 2, Dreptul la viață, și Articolul 11, Libertatea de întrunire și de asociere, din Convenția europeană a Drepturilor Omului, în cauzele reclamate de doi locuitori ai regiunii transnistrene. Astfel, la 15 iunie, Curtea a obligat Guvernul rus să achite 37 042 de euro, echivalentul a circa 786 de mii de lei, în calitate de despăgubiri pentru prejudicii morale, dar și costuri și cheltuieli în baza celor două cauze. CtEDO a concluzionat că a R. Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive în privința reclamanților.
CtEDO a obligat Guvernul Federației Ruse să achite 30 de mii de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral și pentru costuri și cheltuieli, după ce a stabilit responsabilitatea Federației Ruse pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolul 2 din Convenție în cauza Toțchi și alții v. Republica Moldova, Rusia și Ucraina. Hotărârea a fost pronunțată la 15 iunie 2021.
Eșecul autorităților de a proteja dreptul la viață al victimei și de a conduce o anchetă efectivă în privința circumstanțelor decesului
Cauza se referă la decesul rudei apropiate a reclamanților în urma consumului de ciuperci cumpărate dintr-o piață din or. Tiraspol și presupusul eșec al autorităților de a proteja dreptul la viață al victimei și de a conduce o anchetă efectivă în privința circumstanțelor decesului.
La 9 iulie 2001 victima a cumpărat ciuperci de la K.S. și K.V., care prezentaseră un certificat de la laboratorul veterinar și sanitar al pieței în care își vindeau marfa, confirmând că ciupercile erau potrivite pentru consum. După ce luase cina cu familia ei, la 10 iulie 2001, în jurul orei 04:10, victima a simțit un disconfort în stomac. În aceeași zi, la ora 06:00, ea a fost internată la Spitalul Clinic Republican din Tiraspol (în continuare „SCR”). Deoarece starea de sănătate a victimei s-a deteriorat semnificativ, la 13 iulie 2001 ea a fost transportată de urgență la Spitalul nr. 3 din Chișinău. În pofida tuturor eforturilor depuse de către medici, la 15 iulie 2001 ea a decedat în acel spital.
La 19 iulie 2001 „procuratura” din Tiraspol a inițiat urmărirea penală împotriva celor doi vânzători și a expertului din laboratorul de expertiză sanitară al pieței locale. Cu toate acestea, la 31 mai 2002 urmărirea penală a fost suspendată. În anii următori, reclamanții au depus numeroase plângeri la diferite autorități din auto-proclamata „republică moldovenească nistreană” (în continuare „rmn”) și din Rusia. Procuratura „rmn” a reluat urmărirea penală împotriva lui K.S. și K.V. și a suspendat-o de trei ori. Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă și în privința a trei oficiali de la Centrul Republican de Igienă și Epidemiologie (în continuare „Centrul”), fiind acuzați de neglijență. La 14 mai 2009 „judecătoria” din Tiraspol i-a condamnat pe doi din cei trei oficiali. Cu toate acestea, din cauza expirării termenului de prescripție, ei au fost liberați de răspundere penală. La 30 iulie 2009 „instanța supremă” din „rmn” a menținut hotărârea din 14 mai 2009. Reclamanții au solicitat casarea hotărârilor respective de către Curtea Supremă de Justiție, însă ultima a refuzat să examineze recursul, motivând că hotărârile atacate fuseseră emise de instanțe neconstituționale și invitând reclamanții să urmeze procedura obișnuită în fața instanțelor constituționale ale R. Moldova.
Cu privire la jurisdicția statelor reclamate
Reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolului 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că autoritățile statului nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul la viață al victimei și că nu fusese efectuată o anchetă efectivă în privința plângerilor lor.
Cu privire la jurisdicția statelor reclamate în baza Articolului 1, în legătură cu evenimentele produse în raioanele de est ale R. Moldova, Curtea a reiterat principiile generale menționate în hotărârile Ilașcu și alții v. Moldova și Rusia, Catan și alții v. Republica Moldova și Rusia și, mai recent, Mozer v. Republica Moldova și Rusia. Curtea a notat că, deși R. Moldova nu deține un control efectiv în raioanele de est, jurisdicția sa se răsfrânge asupra persoanelor care se află pe teritoriul său recunoscut de către comunitatea internațională. Totuși, obligațiile pozitive ale R. Moldova în baza Articolului 1 din Convenție se limitează doar la luarea unor măsuri diplomatice, economice, judiciare și altele, în limitele competenței sale și ale dreptului internațional.
Cu referire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a notat că ea contribuise militar și politic la crearea regimului separatist din „rmn” în anii 1991-1992 (a se vedea Ilașcu și alții, pre-citată, § 382). De asemenea, Curtea a notat că „rmn” continua să existe și să reziste eforturilor internaționale și ale R. Moldova de a soluționa conflictul și de a reinstaura democrația și statul de drept în regiune datorită suportului economic, politic și militar al Federației Ruse. Prin urmare, Curtea a stabilit că Guvernul rus a exercitat un control efectiv asupra structurilor „rmn” în perioada relevantă, constatând responsabilitatea acestuia pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Convenție.
Constatările Curții
Curtea a constatat că urmărirea penală efectuată de către autoritățile locale stabilise că niciunul dintre laboratoarele piețelor din „rmn” nu erau dotate cu echipamentul necesar pentru testarea biochimică a ciupercilor și că vechile norme privind activitatea laboratoarelor veterinare și sanitare nu mai erau aplicabile, iar noi reglementări nu fuseseră adoptate. În plus, s-a constatat că oficialii Centrului nu reușiseră să acționeze prompt în vederea stopării vânzării ulterioare a ciupercilor otrăvitoare. Curtea a remarcat că aceste constatări nu fuseseră contestate de către guvernele reclamate și, prin urmare, a notat eșecul instituirii unui cadru legislativ și administrativ care să descurajeze în mod eficient amenințările pentru dreptul la viață al victimei. Cu referire la ancheta privind circumstanțele morții victimei, Curtea a notat că, deși a fost stabilită responsabilitatea vânzătorilor de ciuperci, a expertului de laborator și a oficialilor Centrului, niciunul dintre ei nu a fost tras la răspundere din cauza termenul de prescripție sau a amnistiei. Curtea a reamintit că, în situațiile privind cauzarea neintenționată a decesului, cerința de a institui un sistem judiciar eficient va fi îndeplinită atunci când sistemul juridic va oferi victimelor (sau rudelor lor apropiate) un remediu civil, fie prin acțiuni separate, fie coroborate cu proceduri penale care să permită stabilirea persoanelor responsabile și obținerea unor căi de atac civile adecvate. Totuși, în cazul de față, guvernele reclamate nu au argumentat că existau remedii civile eficiente disponibile reclamanților. Prin urmare, Curtea a stabilit o încălcare a Articolului 2 din Convenție.
Responsabilitatea Federației Ruse pentru încălcarea drepturilor reclamanților
În continuare, Curtea a notat că, în perioada relevantă, R. Moldova a luat toate măsurile posibile pentru a restabili controlul în regiunea transnistreană. În privința celei de-a doua părți a obligațiilor pozitive, i.e. de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile victimei, Curtea a notat sugestia Curții Supreme de Justiție adresată reclamanților, de a depune o acțiune în fața Curții Constituționale. Cu toate acestea, reclamanții au eșuat să depună o astfel de acțiune sau să solicite asistență de la Guvernul R. Moldova.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că R. Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive în baza Convenției, însă a stabilit responsabilitatea Federației Ruse pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolul 2 din Convenție, obligând Guvernul rus să achite 26000 de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral și 4000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Încălcarea dreptului la libertatea de întrunire
Tot la 15 iunie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Rîbac și Rodina-Agro S.A. v. Republica Moldova și Rusia, prin care a obligat Guvernul rus să achide 7 042 de euro reclamanților pentru prejudiciul material și moral, dar și pentru costuri și cheltuieli.
Reclamanții s-au plâns de încălcarea dreptului lor la libertatea de întrunire, garantat de Articolul 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), în urma amenzii aplicate de către structurile „rmn” în privința primului reclamant pentru încălcarea regulilor de desfășurare a unei demonstrații publice.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 21 septembrie 2013 primul reclamant a organizat o întrunire la care au participat 65 de persoane, unde s-a discutat despre intenția autorităților „rmn” de a transfera pământul aflat în proprietatea unui fost colhoz către alte persoane. Ulterior, primul reclamant a fost amendat cu 145 de ruble transnistrene pentru faptul că nu ar fi obținut o autorizație prealabilă pentru desfășurarea întrunirii din 21 septembrie 2013.
Cu privire la jurisdicția statelor reclamate, Curtea a reiterat principiile generale menționate în cauzele Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer, în legătură cu evenimentele produse în raioanele de est ale R. Moldova, concluzionând că atât R. Moldova, cât și Federația Rusă își exercitau jurisdicția în prezenta cauză.
Cu referire la pretinsa încălcare a Articolului 11 din Convenție, Curtea a notat că doar primul reclamant fusese sancționat pentru organizarea unei întruniri publice, respingând, astfel, plângerea celui de-al doilea reclamant, în conformitate cu Articolul 35 § 3 (a) din Convenție, ca fiind incompatibilă ratione personae cu prevederile Convenției.
Curtea nu a găsit niciun element care să o determine să concluzioneze că ar fi existat o bază legală pentru limitarea acestui drept
În continuare, Curtea a notat că decizia de sancționare a reclamantului pentru organizarea întrunirii din 21 septembrie 2013 a constituit o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire. Totodată, Curtea nu a găsit niciun element care să o determine să concluzioneze că ar fi existat o bază legală pentru limitarea acestui drept, constatând astfel o încălcare a Articolului 11 din Convenție. De asemenea, Curtea a notat că, în perioada relevantă, R. Moldova a luat toate măsurile posibile pentru a restabili controlul în regiunea transnistreană, iar părțile nu au prezentat probe care ar demonstra un schimb de poziții cu privire la problema respectivă.
În privința celei de-a doua părți a obligațiilor pozitive, i.e. de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamantului prevăzute de Convenție, Curtea a notat că reclamantul nu a demonstrat că ar fi informat autoritățile R. Moldova despre problema sa, astfel încât lipsa implicării acestora în prezenta cauză nu poate fi invocată împotriva lor.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că R. Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile sale pozitive în privința reclamantului. Totodată, Curtea a stabilit responsabilitatea Federației Ruse în privința încălcării drepturilor reclamantului, din cauza controlului efectiv exercitat în „rmn” în perioada relevantă și a sprijinului militar, economic și politic continuu acordat structurilor din regiune, constatând, astfel, o încălcare a Articolului 11 din Convenție de către Guvernul rus.
Curtea a acordat reclamantului 42 de euro pentru prejudiciul material, 3000 de euro pentru prejudiciul moral și 4000 de euro pentru costuri și cheltuieli, sume care trebuie achitate de către Federația Rusă.
Rezumatul hotărârilor a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.
