Ex-ministra Sănătății, reținută după perchezițiile de la Centrul Republican de Transfuzie a Sângelui, plasată în arest în izolator pentru 30 de zile. Juristul CRTS și directorul adjunct al Agenției Achiziții Publice – în arest la domiciliu
Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au emis miercuri, 9 iunie, mandat de arestare pentru 30 de zile în izolator pentru fosta ministră a Sănătății în Guvernul Filip și actuala directoare a Centrului Republican de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari, reținută luni, 7 iunie, după perchezițiile de la Centrul de Transfuzie.
Procurora de caz, Victoria Furtuna, a menționat pentru Ziarul de Gardă că tot astăzi judecătorii au dispus mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele juristului Centrului Republican de Transfuzie a Sângelui și al directorului adjunct al Agenției Achiziții Publice, Ghenadie Grib.
„Instanța de judecată a admis demersul procurorului în privința Svetlanei Cebotari, fiind emisă o încheiere și un mandat sub formă de arest pentru o perioadă de 30 de zile. În privința directorului adjunct al AAP Ghenadie Grib și juristului CRTS a fost emisă o încheiere și un mandat aferent aplicării măsuri preventive de arest la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile, cu restricțiile necesare”, ne-a comunicat procura Victoria Furtuna.
Potrivit acuzatoarei de stat care gestionează dosarul, Svetlana Cebotari este acuzată pe mai multe capete de acuzare ce ține de abuzul de serviciu „săvârșit de către ea în exercitarea funcției deținute ca director a Centrului Republican de Transfuzie a Sângelui”, iar directorul adjunct al AAC Ghenadie Grib este acuzat de „complicitate la abuz în serviciu săvârșit de către persoane publice cu folosirea atribuțiilor în interesul personal și anume pe faptul facilitării apriori în cadrul unor licitații a agenților economici comozi”.
Procuratura Anticorupție a efectuat luni, 7 iunie, mai multe percheziții, pe faptul abuzului de serviciu, „comis de persoane publice din cadrul Centrului Republican de Transfuzie a Sângelui (CRTS) și a factorilor de decizie ai Agenției Achiziții Publice”.
În urma descinderilor, procurorii au reținut trei persoane. Este vorba despre șefa Centrului Republican de Transfuzie a Sângelui, fostă ministră a Sănătății în Guvernul Filip, Svetlana Cebotari, și juristul acesteia, precum și Ghenadie Grib, un vicedirector al Agenției Achiziții Publice.
În 2015, şeful-adjunct al Agenţiei Achiziţii Publice, Ghenadie Grib a fost reținut în dosarul licitațiilor trucate din medicină.
Svetlana Cebotari a deținut funcția de ministră a Sănătății în Guvernul Filip. Ea a înlocuit-o în funcție pe Stela Grigoraș în anul 2017, iar în 2018 a fost dată afară și înlocuită cu Silvia Radu. De atunci, Cebotari a revenit la șefia Centrului Republican de Transfuzie a Sângelui.
Citește și: