Principală  —  IMPORTANTE   —   Ex-deputații Anatolie Zagorodnîi, Artur Reșetnicov…

Ex-deputații Anatolie Zagorodnîi, Artur Reșetnicov și Serghei Sîrbu, cercetați penal pentru îmbogățire ilicită și corupere activă, din izolator în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii vor contesta încheierile instanței

Colaj ZdG

Anatolie Zagorodnîi, Artur Reșetnicov și Serghei Sîrbu, trei din cei 13 foști deputați transfugi cercetați penal pentru îmbogățire ilicită, au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorilor anticorupție cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest preventiv.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, procurora Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), a declarat că procurorii vor contesta încheierile instanței cu recurs la Curtea de Apel Chișinău.


Ex-deputații sunt învinuiți în comiterea infracțiunilor prevăzute de articolul 330/2 și articolul 325 alineatul (2) din Codul penal – îmbogățire ilicită și corupere activă.

Până la încheierile Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, emise pe 26 mai și 27 mai, în privința ex-parlamentarilor era aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv.

Anterior, ZdG a scris despre averile de milioane și afacerile foștilor deputați transfugi, cercetați penal pentru îmbogățire ilicită.

Anatolie Zagorodnîi a devenit deputat în 2005, pe listele PCRM. După ce în 2015 a părăsit formațiunea și în 2017 a aderat la PDM, în februarie 2019, a fost numit de Parlament în funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). După plecarea de la putere a PDM, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a avut mai multe încercări nereușite de a-l demite pe Zagorodnîi din fruntea ANSC, zădărnicite de hotărâri de judecată și ale Curții Constituționale. Acesta și-a depus demisia în septembrie 2021, după venire la putere a PAS. 

Serghei Sîrbu, cel care plecase de la PCRM în 2012 și de atunci s-a mai perindat prin câteva formațiuni politice, a fost găsit de ANI cu avere nejustificată în valoare de 1,9 milioane de lei acumulată în perioada 2016-2019. Resursele financiare au fost găsite pe conturile bancare ale lui Sîrbu, fiind depuse sub formă de numerar. De asemenea, el nu a declarat venituri în mărime totală de peste 1 milion de lei, a inclus date eronate despre veniturile obținute sub formă de donații și despre banii în numerar pe care i-a împrumutat unei persoane fizice. El ar mai fi deținut în numerar sute de mii de lei și zeci de mii de euro, despre care a declarat date eronate, potrivit actului de constatare.

Artur Reșetnicov a fost un fost fruntaș comunist, care în 2017 a aderat la fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat. În 2018, Artur Reșetnicov, pe atunci deputat PD, a fost desemnat de Guvern în funcția de judecător al Curții Constituționale (CC). În 2010, Voronin spunea că l-a descoperit pe Reşetnicov încă de pe când era student. Acesta a intrat în PCRM în 1998, iar ulterior, a devenit consilierul lui Voronin pe probleme juridice în perioada când ultimul deținea funcția de președinte al R. Moldova.

Cei treisprezece foști parlamentari, bănuiți de îmbogățire ilicită, sunt ex-deputații comuniști care în luna decembrie 2015 au părăsit fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor din R. Moldova, iar ulterior au creat o platformă social-democrată, platformă care a aderat atunci, la scurt timp, în Parlament, la Partidul Democrat din R. Moldova.

Pe 2 februarie 2022, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate au efectuat percheziții la domiciliile a 13 foști parlamentari. Perchezițiile au fost efectuate în cadrul investigării faptelor de îmbogățire ilicită a 13 ex-deputați în Parlamentul R. Moldova, fiind vizate 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.