Evaluarea reluată a judecătorului Vitalie Stratan, candidat la CSM, a fost finalizată. Decizia Comisie Pre-Vetting
Comisia Pre-Vetting anunță miercuri, 10 aprilie, că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Vitalie Stratan, candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din rândul candidaților judecători. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei, candidatul nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică. Decizia a fost transmisă candidatului și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului.
Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatului, care are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză. Candidatul nu a solicitat desfășurarea audierii în ședință publică.
După emiterea deciziilor Curții Supreme de Justiție din 1 august 2023 și 29 ianuarie 2024 prin care a fost dispusă reevaluarea a 22 candidați la poziția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor, până în prezent, Comisia Pre-Vetting a încheiat reevaluarea a 12 candidați. Dintre aceștia, o candidată a promovat, zece nu au promovat evaluarea reluată (inclusiv doi candidați pe motivul retragerii din concurs în timpul reevaluarii), iar într-un caz Comisia a încetat procesul de evaluare reluată. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a 10 candidați pentru funcția de membru în CSM.
„Comisia de evaluare nu a reținut probe cum ar fi explicațiile candidatului”
Vitalie Stratan a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Botanica, municipiul Chișinău în 2008. Acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău în 2017, iar din 2021 a asigurat interimatul funcției, fiind judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Central.
ZdG a relatat anterior că completul de judecată special instituit în cadrul CSJ a menționat că în decizia din 9 decembrie 2022, cu a cărei publicare judecătorul nu a fost de acord, Comisia de evaluare a constatat existența unor „dubii serioase” privind criteriile de integritate financiară și etică, mai exact:
- Achiziționarea unui apartament la preț preferențial în 2014, în capitală – eligibilitate, îmbunătățirea condițiilor de trai și subevaluarea prețului de vânzare;
- Achiziționarea unui apartament la preț preferențial în anul 2014 – sursa mijloacelor financiare;
- Nu a fost declarat un împrumut în valoare de 200 000 de lei în modul prevăzut de lege.
Este vorba despre un apartament cu suprafața de circa 67 de metri pătrați achiziționat la un preț preferențial și vânzarea acestuia în anul 2018 la același preț. Totuși, CSJ indică că în momentul depunerii cererii la CSM, candidatul nu deținea bunuri imobile care „i-ar permite satisfacerea condițiilor de trai”.
Completul de judecată special a conchis că în cazul lui Stratan Comisia de evaluare nu a verificat toate circumstanțele de fapt și nu a dat „o apreciere corectă” înscrisurilor prezentate de către candidat, care la momentul depunerii cererii privind alocarea unui apartament nu dispunea de un spațiu locativ suficient pentru cei patru membri ai familiei sale.
Mai mult, s-a remarcat faptul că nu i-a fost oferită candidatului Vitalie Stratan posibilitatea de a exclude orice dubiu serios în privința sa prin date şi informații suplimentare, din cauza unui termen restrâns de prezentare (aproximativ 2 luni de zile).
În plus, completul de judecată special a considerat că nejustificat Comisia de evaluare a constatat „dubii serioase” în legătură cu sursa mijloacelor financiare pentru achiziționarea apartamentului. Magistrații CSJ au constatat că în cadrul audierilor candidatul a comunicat Comisiei Pre-Vetting că a avut trei surse diferite: un împrumut de 200 000 de lei – luat de la un membru apropiat al familiei, un împrumut de 100 000 de lei – luat de la o bancă şi economiile familiei de până la 2014.
Totodată, în cadrul ședinței de judecată, candidatul a prezentat certificatele de pensie din România, care ar fi confirmat suplimentar veniturile persoanelor apropiate de la care Vitalie Stratan a luat împrumutul în sumă de 200 de mii de lei în anul 2014.
„Comisia de evaluare nu a reținut probe cum ar fi explicațiile candidatului și înscrisurile prezentate de către acesta pentru susținerea poziției sale”, a menționat CSJ, indicând că Stratan a prezentat mai multe acte abia la adresarea în instanță, „deoarece obținerea acestor informații suplimentare a necesitat un termen mai îndelungat de timp.”