Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Evaluarea reluată a judecătorului Aureliu…

Evaluarea reluată a judecătorului Aureliu Postică, candidat la funcția de membru în CSM, s-a încheiat cu același rezultat: „Nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică”

Sursa: Comisia Pre-Vetting/Facebook

Comisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Aureliu Postică, candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din rândul candidaților judecători. Potrivit Comisiei, candidatul nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică.

Decizia a fost transmisă vineri, 31 mai, candidatului și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului.

Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatului, care are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză. Candidatul a fost audiat în ședință publică în cadrul evaluării reluate pe 20 martie 2024.

Magistratul Aureliu Postică, învinuit de procurori de îmbogățire ilicită, a fost scos de sub urmărire penală, iar dosarul i-a fost clasat, a scris anticoruptie.md în martie 2023. Judecătorul, suspendat pentru perioada desfășurării urmăririi penale, din 9 septembrie 2022, a revenit în sistem din 9 martie 2023.

După emiterea deciziilor Curții Supreme de Justiție din 1 august 2023 și 29 ianurie 2024 prin care a fost dispusă reevaluarea a 22 candidați la poziția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor, până în prezent, Comisia Pre-Vetting a finalizat/încheiat reevaluarea a 15 candidați. Dintre aceștia, o candidată a promovat, 13 nu au promovat evaluarea reluată (inclusiv trei candidați pe motivul retragerii din concurs în timpul reevaluarii), iar într-un caz Comisia a încetat procesul de evaluare reluată. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a 7 candidați pentru funcția de membru în CSM.

CSJ a „infirmat dubiile serioase apărute Comisiei Pre-Vetting”

Aureliu Postică activează în sistemul judecătoresc din 2011. În prezent, este  judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

În privința lui Aureliu Postică, Comisia Pre-Vetting a constatat trei neconformități: companiile soției acestuia în calitate de beneficiare efective și declarațiile aferente veniturilor; achiziționarea unui apartament la preț preferențial, privatizarea unui apartament și atribuirea terenului; dezechilibrul financiar în anii 2017 și 2019.

Judecătorii CSJ care au decis reevaluarea candidatului susțin că „prin declararea venitului întreprinderilor, parte componentă a acestor venituri fiind și salariul, și dividendele, a căror beneficiar efectiv este soția reclamantului, acesta a acționat cu bună-credință, înlăturând astfel dubiile serioase cu privire la divergența informațiilor din declarațiile anuale și cele prezentate de organul fiscal”.

În ceea ce privește achiziționarea de către judecător a unui apartament la preț preferențial, CSJ „infirmă dubiile serioase apărute Comisiei”.

„(…) Este justificată explicația reclamantului, potrivit căreia acesta nu ar putea locui cu familia din 3 persoane în imobilul privatizat personal cu tatăl, nici în cel privatizat de soția și prima fiică, familia acestuia lărgindu-se până la 5 persoane, terenul acordat de către administrația publică locală, acceptabil, a fost înstrăinat pentru investiția și reparația apartamentului primit în baza programului de locuințe la preț preferențial pentru angajații Procuraturii, în care familia reclamantului locuiește din 2013 până în prezent (…)”, se spune în decizie.