Evaluarea reluată a judecătoarei Marina Rusu, candidată la CSM, finalizată de Comisia Pre-Vetting
Comisia Pre-Vetting a anunțat vineri, 11 octombrie, că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătoarei Marina Rusu, candidată pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul candidaților judecători. Comisia a decis că candidata nu a promovat evaluarea reluată, „întrucât nu întrunește criteriul de integritate etică”. Decizia a fost transmisă judecătoarei Marina Rusu și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului, se arată într-un comunicat de presă.
Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatei, care are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză.
Judecătoarea Marina Rusu a fost audiată în ședință publică în cadrul evaluării reluate pe 28 iunie 2024.
Prin deciziile Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 1 august 2023 și 29 ianuarie 2024 a fost dispusă reevaluarea a 22 candidați la poziția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor. Pe 4 iulie 2024, CSJ a dispus reevaluarea repetată a unei candidate la poziția de membru în CSM. După emiterea deciziilor CSJ, până în prezent, Comisia Pre-Vetting a finalizat/încheiat reevaluarea a 21 candidați. Dintre aceștia, o candidată a promovat, 19 nu au promovat evaluarea reluată (inclusiv trei candidați pe motivul retragerii din concurs în timpul reevaluării), iar într-un caz Comisia a încetat procesul de evaluare reluată. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a doi candidați pentru funcția de membru în CSM.
CSJ a admis luni, 29 ianuarie, după aproape un an, cererea de contestare depusă de judecătoarea din cadrul Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, Marina Rusu, împotriva Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor cu privire la anularea deciziei nr. 22 din 27 ianuarie 2023 şi dispunerea reluării procedurii de evaluare a candidatei.
Astfel, a fost anulată decizia Comisiei Pre-Vetting cu privire la candidatura Marinei Rusu și dispusă reevaluarea acesteia. Decizia a fost luată de completul special format din magistrați Ion Malanciuc, Oxana Parfeni și Aliona Donos, fiind irevocabilă.
În timpul audierii în ședință publică, în cadrul evaluării desfășurate de Comisia Pre-Vetting, candidata la funcția de membru al CSM a fost întrebată despre nedepunerea declarației de avere și interese personale pentru perioada 2014-2016 și întârzieri în examinare a 16 plângeri privind condițiile de detenție.
Nedepunerea declarației de avere și interese personale pentru perioada 2014 – 2016
Completul de judecată special al CSJ a indicat că, într-adevăr, Mariana Rusu nu a depus o declarație în modul prevăzut de prevederile legale privind declararea averii și a intereselor personale, pentru anii 2014 –2016, perioadă în care raportul de muncă a fost suspendat în legătură cu acordarea concediului pentru îngrijirea copilului.
„Candidata a recunoscut acest fapt în timpul evaluării, relatând că nu a depus o declarație odată cu anularea suspendării, pe motiv că nu a știut despre această obligație, fapt pentru care îi pare rău.
Completul de judecată special atestă că aparenta simpla nedepunere a unei declarații atunci când acest lucru nu s-a făcut intenționat nu reprezintă pentru Comisia independentă de evaluare o circumstanță care să facă imposibilă evaluarea pozitivă a unui/ei candidat/ă. Așa a statuat atât în decizia nr. 22 din 27 ianuarie emisă în privința Marinei Rusu, cât și în decizia nr. 38 din 8 iunie 2023 în privința Marianei Cherpec.
(…) Completul de judecată special respinge argumentul reclamantei privind discriminarea sa în raport cu candidații Ioana Chironeț, Sergiu Caraman, Vasile Șchiopu, or, împrejurările examinate în privința lor (pretinsa nedeclarare a unor conturi bancare, pretinsa nedeclarare a unei donații sau a prețului de procurare a unui automobil, etc) nu sunt comparabile (…)
În situația în care nu există date că judecătorul a avut alte cheltuieli în afară de cele absolut necesare și minime, iar în cazul Marinei Rusu nu s-a stabilit contrariul, în opinia Completului de judecată special este incorect de a-l supune pe judecător unei stări absolut ingrate de a încerca să demonstreze că modul lui de viață îi permite să se întrețină din plățile pe care le oferă statul”, se arată în decizia CSJ.
Magistrații CSJ au mai reținut că Marina Rusu, „deși se afla într-o stare destul de jenantă”, a încercat să-și justifice veniturile în perioada în care se afla în concediul de îngrijire a copilului.
În plus, candidata a prezentat CSJ probe noi, acceptate de instanță, pentru a demonstra venitul fostei soacre, în a cărei casă locuia în acea perioadă.
Întârzieri în examinarea a 16 plângeri privind condițiile de detenție
Comisia de evaluare a menționat după prima evaluare că a fost îngrijorată de diligența insuficientă din partea candidatei în ceea ce privește organizarea programului ei de lucru și inabilitatea ei de a prioritiza cauzele ce au importanță, conform standardelor CEDO, care necesită a fi examinate și soluționate într-o perioadă de timp rezonabilă, date fiind drepturile care sunt afectate.
Marina Rusu a fost numită în exercitarea atribuţiilor de judecător de instrucţie la Judecătoria Cahul, sediul
Taraclia. Potrivit deciziei CSM din 16 octombrie 2018, candidata şi-a păstrat competenţa de judecător pentru a finaliza examinarea mai multor cauze aflate pe rol la Judecătoria Criuleni.
În perioada 24 septembrie 2019 – 07 noiembrie 2019, în adresa CSM au parvenit 16 plângeri, care au fost înaintate de către unii condamnaţi ce îşi ispăşeau pedeapsa sub formă de privaţiune de libertate la Penitenciarul nr. 1 – Taraclia, cu sediul în oraşul Taraclia. Aceşti condamnaţi au invocat că, magistrata vizată ar fi admis tergiversarea examinării cererilor înaintate în ordinea prevăzută de legislaţia procesual penală.
Astfel, judecătoarea a fost sancționată disciplinar cu „avertisment”. Mai târziu, Curtea de Apel Chişinău a anulat sancțiunea, decizia instanței de apel fiind definitivă.
„Completul de judecată special reține că în privința reclamantei există un act judiciar și anume, decizia nr. 3-202/21 din 29 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chişinău, devenită irevocabilă prin declararea inadmisibilă a recursului, prin care instanța de judecată s-a expus pe aceleași fapte dezbătute și de Comisia independentă de evaluare. Potrivit deciziei, sa constatat că Marina Rusu nu a comis faptele care i-au fost imputate”, se mai menționează în decizia CSJ.
În februarie 2023, judecătoarea Marina Rusu a participat în cadrul Podcast ZdCE. Aceasta a susținut atunci că o curățare a sistemului judecătoresc este necesară, dar a criticat activitatea Comisiei de Pre-Vetting, formată din experți naționali și internaționali.
Marina Rusu a fost numită în funcția de judecător la 8 februarie 2012, pe un termen de cinci ani, pentru a activa la Judecătoria Cahul, sediul Taraclia. Candidata a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Cahul până la atingerea plafonului de vârstă la 20 mai 2017. În prezent, aceasta este suspendată din funcție, în legătură cu acordarea concediului pentru îngrijirea copilului.