După Viorel Morari, și șeful interimar al PCCOCS a fost suspendat din funcție
Șeful interimar al Procuraturii pentru Combarea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Dorin Compan, a fost suspendat din funcție în legătură cu efectuarea controlului care are loc în cadrul instituției, la ordinul procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Compan a declarat pentru Ziarul de Gardă că este suspendat din funcție pentru o perioadă determinată, până la finalizarea controlului, perioadă în care va activa în cadrul Procuraturii Anticorupție.
„Este o decizie a Procuraturii Generale. Nu cunosc motivele. Se va verifica activitatea procurorilor, dar și a PCCOCS în generale, pentru că din 2016 până în prezent, efectivul procuraturii a fost modificat”, a declarat șeful PCCOCS.
Dorin Compan a mai comunicat pentru Ziarul de Gardă că în cadrul controlului efectuat prin dispoziția procurorului general va fi verificată activitatea PCCOCS din 2016 și până în prezent.
Tot astăzi, 9 decembrie, din același motiv, din funcție a fost suspendat și șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari.
Prin dispozițiile procurorului general, Alexandr Stoianoglo, la PA și PCCOCS s-a dispus efectuarea de către două grupuri de procurori special desemnați a unui control complex al activității celor două instituții. Potrivit Procuraturii Generale, obiectivele controalelor „constau în verificarea și evaluarea activității acestor două unități specializate ale Procuraturii pe toate dimensiunile de competență, conform unor indicatori concreți, menționați în Dispoziții pentru perioada 2016 – prezent”.
Foto: Agora.md