După constituirea noului Parlament, PG va solicita, repetat, ridicarea imunității lui Ilan Șor. Stoianoglo: „Dacă Șor vine în țară el va fi reținut și judecat”
Procuratura Generală (PG) va solicita noului Parlament ales ridicarea imunității deputatului ales pe listele Paridului politic „Șor”, Ilan Șor, condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Declarațiile au fost făcute de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, marți, 20 iulie, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune Național 4.
În context, procurorul general a declarat că în cazul în care Ilan Șor va veni în R. Moldova acesta va fi reținut și judecat.
„În cazul lui Ilan Șor nu este necesar de a-i ridica încă odată imunitatea. În același timp ținând cont de complexitatea și rezonanța dosarelor, noi am decis ca după instaurarea noului Parlament noi vom adresa o solicitare pentru interpretarea normei procesual penale pe acest caz ca să-i fie ridicată imunitatea. (…) Parlamentul are atribuția și tălmăcirea legii și de obicei asta face Comisia juridică. Noi în privința lui Șor avem situație deosebită. Dacă Șor vine în țară el va fi reținut și transmis în judecată. El are mandat de arest. Noi avem câteva dosare în privința lui. Un dosar la Curtea de Apel Cahul și câteva dosare la PCCOCS și Procuratura Anticorupție. Șor este o persoană cheie în furtul miliardului. El a organizat. ” , a declarat Alexandr Stoianoglo.
În urma procesării a 100% din procesele verbale arată că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) obține 52,80% – mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Mai exact PAS obține majoritatea absolută în Parlamentul de la Chișinău și poate forma de unul singur viitorul Cabinet de miniștri. În noul Parlament de la Chișinău, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va deține 63 de mandate – majoritatea absolută, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) obține 32 de mandate, iar Partidul Politic „ȘOR” se alege cu 6 mandate.
În martie 2021, deputații Partidului Politic „Șor” Petru Jardan și Denis Ulanov au fost lipsiți de imunitate parlamentară și puși sub invinuire de către Procuratura Anticorupție. Deputatul Partidului Politic „Șor” Petru Jardan a fost recunoscut și audiat de către Procuratura Anticorupție, luni, 22 martie, în calitate de bănuit de „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, „în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări”. Deputatul partidului politic „Șor” Denis Ulanov a rămas fără imunitate parlamentară. Parlamentarii au votat luni, 22 martie, pentru aprobarea cererii procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind ridicarea imunității pentru anchetarea și arestarea lui Ulanov, acesta fiind bănuit de „escrocherie” și „spălăre de bani”.
Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat, în 2017, la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. În februarie curent, s-au împlinit trei ani de când dosarul lui Şor se examinează la CA Cahul.
Ilan Șor este anunțat în căutare, după ce a părăsit R. Moldova, la scurt timp după ce PDM-ul condus de Plahotniuc a cedat guvernarea. Ulterior, Șor a rămas fără imunitate parlamentară, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru traversarea ilegală a frontierei de stat, dosar conexat cu o cauză penală aflată pe masa Procuraturii Anticorupție încă din decembrie 2014 și care vizează devalizarea sistemului bancar din R. Moldova, „prin sustragerea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari din activele Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank”. La 23 august 2019, șeful oficiului INTERPOL din R. Moldova declara pentru ZdG că Ilan Șor se află în Israel, stat al cărei cetățenie o deține și că acesta nu poate fi extrădat.