După ce ministrul Justiției a anunțat că procurorul general a fost suspendat din funcție, Stoianoglo anunță că va susține astăzi un briefing de presă
Reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au emis acum câteva clipe o notă prin care anunță că procurorul general va susține astăzi, 5 octombrie, un briefing de presă.
„Procuratura Generală vă invită astăzi, 5 octombrie, ora 18:00la un briefing de presă care se va desfășurala sediul instituției”, se menționează în nota PG.
Anunțul PG vine la scurt timp după ce ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că în baza sesizării depuse de deputatul PAS Lilian Carp la Consiliul Superior al Procurorilor, pe numele procurorului general a fost dispusă urmărirea penală.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a făcut cu puțin timp în urmă o postare pe Facebook în care a menționat că procurorul general a fost suspendat din funcție. Litvinenco scrie că a fost informat că procurorul anticorupție, Victor Furtună, desemnat să examineze sesizarea deputatului PAS Lilian Carp, a decis inițierea urmăririi penale împotriva lui Alexandr Stoianoglo.
Potrivit ministrului Justiției, odată cu decizia procurorului anticorupție de a iniția urmărirea penală împotriva lui Alexandr Stoianoglo, prin efectul legii cu privire la Procuratură, sunt suspendați de drept și adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic.