Dragalin se plânge că PA nu poate investiga deputați, miniștri, judecători și procurori, pentru că nu are un sediu potrivit. „Degrabă nu vom avea nici studenți, nici profesori, nici academicieni în țara noastră, ca rezultat al corupției”
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că, de la începutul lunii aprilie 2024, instituția pe care o conduce nu poate investiga eficient cazurile de corupție la nivel înalt și nu poate efectua măsuri special e de investigație pentru a ancheta miniștri, deputați, judecători sau procurori. Motivul ar fi lipsa unui sediu în care să fie suficient spațiu pentru angajarea unui număr mai mare de persoane, așa cum prevede legislația.
„Conform modificărilor legislative, începând cu 1 aprilie 2024, Procuratura Anticorupție a rămas total descoperită cu privire la asigurarea operativă pe dosarele de competența Procuraturii Anticorupție. Adică, pentru infracțiuni de corupție la cel mai înalt nivel (comise de subiecți speciali cum ar fi miniștri, deputați, judecători, procurori), instituția noastră nu are resursele umane și materiale să asigure urmărirea vizuală, interceptări, transmiterea banilor sub control și alte măsuri speciale de investigație”, a subliniat Dragalin.
Potrivit ei, impedimentul principal la acest moment ar fi lipsa de suficient spațiu pentru angajații Procuraturii Anticorupție, în număr de 100 de persoane (ofițeri, specialiști, contabili, funcționari publici care asigură administrația unei instituției), care urmează să fie transferate sau angajate.
„La moment, aproximativ 100 persoane ocupă 950 m2 în clădirea CNA. Este imposibil să ajungem la 198 angajați prevăzut de lege fără spațiu adițional.
Dacă conducătorii instituțiilor de stat vor refuza să permită folosirea spațiilor publice în interesul public (în loc să rămână clădiri goale dar în gestiunea lor de principiu), degrabă nu vom avea nici studenți, nici profesori, nici academicieni în țara noastră, ca rezultat al corupției. Fără fortificarea urgentă a instituției responsabilă de combaterea corupției la nivel înalt transmitem un mesaj greșit că lupta cu corupția, justiția și statul de drept nu este o prioritate pentru țara noastră. Cetățenii noștri merită mai mult”, a scris Veronica Dragalin pe Facebook.
Procuratura Anticorupție se află în prezent în același sediu cu Centrul Național Anticorupție, iar în raportul său pentru 2023, Veronica Dragalin a declarat că o prioritate pentru anul 2024 este obținere unui sediu pentru PA.
Până în prezent, mai multe edificii ale unor instituții publice au fost luate în considerare pentru a fi utilizate ca sediu pentru Procuratura Anticorupție. Este vorba de clădirea veche și neterminată a Procuraturii Generale, de pe strada Alexandru cel Bun din capitală, achiziționată încă în 2005 cu 9 milioane de lei. Fostul procuror general, Valeriu Balaban, este acuzat într-un dosar penal care se judecă până în prezent pentru că ar fi plătit prea mulți bani pentru clădire, care fusese evaluată la 2,5 milioane de lei.
De asemenea, a mai fost examinată ca potențial sediu pentru PA aripa dreaptă a sediului Procuraturii Generale, unde acum se află Consiliul Superior al Procurorilor, CSP urmând a fi trecut în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, care urma să treacă înapoi în clădirea Curții Supreme de Justiție.
Veronica Dragalin a mai declarat că și-ar dori ca PA să treacă în sediul Academiei de Științe, unde ar fi două etaje libere. Iar cel mai recent, șefa PA și-a exprimat intenția ca instituția pe care o conduce să treacă într-o clădire a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, fapt ce stârnit un scandal în societate. O altă clădire luată în vizor de șefa PA este sediul fostei Universități din Tiraspol.
De altfel, toate instituțiile vizate și-au exprimat dezacordul ca PA să le utilizeze sediile și s-au împotrivit acestui lucru.
Potrivit modificărilor operate în 2023 la Codul de procedură penală, PA urmează să examineze doar dosarele de corupție mare, iar cele de corupție mică vor fi gestionate de procuraturile teritoriale și de CNA. Până la 31 martie, Procuratura Anticorupție urma să transmită dosarele care nu-i mai sunt în competență celorlalte procuraturi.