Două persoane, reținute de oamenii legii în dosarul omorului cetățeanului turc în sectorul Râșcani
Poliția a reținut două persoane în cazul cetățeanului turc împușcat mortal miercuri, 10 iulie. Conform șefei Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, dosarul este gestionat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), iar cele două persoane reținute ar fi complici.
Oamenii legii au evitat să ofere informații despre identitatea celor doi complici.
Pulsmedia.md a scris, în dimineața zilei de joi, că una dintre persoanele reținute ar fi un cetățean turc în vârstă de 45 de ani.
IGP a anunțat anterior că anchetatorii examinează versiunea unei reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a bărbatului pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar din Marea Britanie.
Bărbatul de 41 de ani care a fost ucis este de origine turcă și „făcea parte dintr-o grupare criminală”, au precizat oamenii legii într-un comunicat de presă.
Procuratura Generală a informat anterior că miercuri, 10 iulie, în prima jumătate a zilei, în proximitatea unei terase din sectorul Râșcani al municipiului Chișinău, o persoană neidentificată, cu fața acoperită, deplasându-se cu o bicicletă electrică, cu un pistol de model nestabilit, a efectuat 7 împușcături spre un bărbat de 41 de ani, cetățean turc, care a decedat imediat.
Pe caz, de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Rîșcani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău a fost pornită urmărirea penală conform elementelor infracțiunii de omor comis cu deosebită cruzime (art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal).
Cetățeanul turc a fost reținut de oamenii legii din R. Moldova la 26 mai 2022, fiind anunțat în căutare internațională de către autoritățile de drept ale Marii Britanii. Acestuia îi fusese respinsă cererea de azil, dar decizia a fost menținută de prima instanță abia după doi ani, timp în care extrădarea acestuia nu a putut fi examinată.
Procuratura Generală susține că procurorul general a sesizat anterior Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre „multiplele peregrinări ale cazului de la judecătoria de fond la Curtea de Apel”, dar Inspecția judiciară a respins ca neîntemeiată adresarea.