Două persoane din Basarabeasca, bănuite de organizarea migrației ilegale, plasate în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii susțin că vor contesta hotărârea
Un bărbat și o femeie din Basarabeasca, reținuți pe 11 aprilie și bănuiți de organizarea migrației ilegale, au fost plasați în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, potrivit deciziei Judecătoriei Cahul. Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) susțin că vor contesta încheierea, cu solicitarea aplicării arestului preventiv, pentru asigurarea caracterului obiectiv al cercetării penale.
Aceștia sunt învinuiți de procurorii PCCOCS ai Oficiului „Sud,” de faptul că au organizat intrarea ilegală a unui bărbat din Ucraina, pentru 3 500 de dolari.
„Femeia arestată are vârsta de 37 de ani, fiind anterior condamnată, iar în activitatea infracțională inclusiv comunica cu membrii grupului prin internet, printr-o aplicație de mesagerie criptată. Tânărul arestat are vârsta de 20 ani, iar anterior nu a fost în conflict cu legea”, transmite PCCOCS.
Cele două persoane au fost reținute pe 11 aprilie, urmare a perchezițiilor efectuate de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud, cu participarea și coordonarea PCCOCS, oficiul Sud, în două locații din Basarabeasca. Potrivit oamenilor legii, au perchiziționate domiciliile și mijloacele de transport ale persoanelor bănuite de organizarea migrației ilegale.
Totodată, organul de anchetă a ridicat mijloace auxiliare și de legătură, care ar fi fost utilizate în acțiunile ilegale. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă răspundere penală conform art.362/1, alin. 3 lit. a) Cod Penal al R. Moldova – amendă de la 650 la 850 de unități convenționale (de la 32 500 la 42 500 de lei) sau cu închisoare de la 1 la 3 ani. Cercetările pe cazul dat continuă.