Dosarul licitațiilor trucate: Administratorul site-ului web al Consiliului raional Cahul, reținut pentru 72 de ore
Administratorul site-ului web al Consiliului raional Cahul a fost reținut pentru 72 de ore în cadrul dosarului licitațiilor trucate, după ce procurorii anticorupție din cadrul Oficiului Sud în comun cu ofițerii Direcției Generale Sud a Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții miercuri, 27 aprilie, la domiciliul și biroul acestuia.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA), administratorul este bănuit că a favorizat „săvârșirea infracțiunii de către factorii de decizie ai Consiliului raional Cahul, acțiuni manifestate prin nepublicarea informației în mass-media cu privire la organizarea licitațiilor de achiziție a unor lucrări de reparație la obiecte de menire socială, iar după atribuirea acestora a modificat conținutul site-ului în vederea ascunderii urmelor infracțiunii comise”.
„După efectuarea perchezițiilor, administratorul vizat a fost reținut pe un termen de 72 de ore, fiind plasat în izolatorul de detenție provizorie a Inspectoratului de poliție Cahul. Astfel, după înaintarea învinuirii, procurorii anticorupție urmează să decidă cu privire la înaintarea demersului de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 zile”, se arată în comunicat.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp, cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Pe 4 aprilie 2022, nouă persoane din Cahul au fost reținute de către procurorii din oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție și ofițerii CNA în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Printre cei reținuți s-au numărat președintele raionului Cahul, primarul comunei Moscovei, șeful și un angajat al direcției Construcții din cadrul Consiliului raional, un specialist al direcției Achiziții publice, dar și 4 reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt învinuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste 1 milion de lei, în urma unor achiziții trucate.
Potrivit materialelor cauzelor penale, învinuiții ar fi semnat anticipat contracte pentru reparația și întreținerea unor obiecte publice, favorizând agenții economici, pe care i-ar fi gestionat din umbră. Totodată, abuzând de funcțiile lor și urmărind interesele personale, funcționarii ar fi transferat pe conturile agenților economici mijloace financiare, chiar dacă lucrările nu au fost finalizate.
Pe 20 aprilie curent, responsabilii din cadrul CNA au anunțat că vicepreședintele raionului Cahul, Ruslan Nedov, a fost recunoscut în calitate de bănuit în dosarul licitațiilor trucate, în urma cărora bugetul local ar fi fost prejudiciat cu 1 milion de lei. Conform CNA, Ruslan Nedov este cercetat penal pentru abuz în serviciu, comis în interesul unei întreprinderi, care ar fi câștigat una din licitații prin eludarea legislației. În prezent, Nedov este urmărit penal în stare de libertate.