Dosarul „kuliok”: Va fi examinată veridicitatea secvențele video de la care a început cercetarea lui Igor Dodon pentru corupere pasivă
Secvențele video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, din iunie 2019, în care se observă cum liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM) îi dă lui Dodon o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani, atașate la dosarul „kuliok”, vor fi expediate pentru fi realizată expertiza juridică.
Magistrații Curții Supreme de Justiție au admis joi, 29 februarie, cererea avocaților fostului președinte Igor Dodon privind expertizarea juridică a imaginilor.
Doi martori audiați în dosarul în care fostul președinte Igor Dodon este inculpat pentru corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, infracțiuni săvârșite pe durata exercitării mandatului de președinte al R. Moldova, au dat detalii, la mijlocul lunii februarie, despre „personalitatea” fostului președinte, dar și despre episodul în care acesta ar fi primit o pungă neagră de la Vladimir Plahotniuc.
Igor Grigoriev, cumătrul lui Igor Dodon, a declarat în fața judecătorilor că Vladimir Plahotniuc i-ar fi dat indicații lui Dodon să creeze în cadrul Partidului Comunist din Moldova (PCRM) „un grup antipartinic”, care ulterior s-a alăturat PSRM-ului și a fost „cumpărat din banii lui Plahotniuc”. Un alt martor prezent la ședință a fost bloggerul Ion Harghel, care lucra la PDM în perioada episodului „kuliok”.
Istoria dosarului „kuliok”
Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce Curtea de Apel Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani. În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să-i transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i „dea banii lui Costea” (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca „să-i transmită lui Cornel”.
Conform informațiilor oferite de procurorii ce instrumentează acest dosar penal, Petru Iarmaliuc și Vitalie Codreanu, Igor Dodon ar fi primit aproximativ 800 de mii de dolari, bani care ar fost utilizați pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a PSRM.
Dosarul este examinat de magistrații Ghenadie Eremciuc, Ion Malanciuc și Anatolie Țurcan.
Igor Dodon mai este vizat în alte două dosare penale, ambele comasate și examinate în prima instanță la Judecătoria Chișinău. El este învinuit de săvârșirea infracțiunii de „depășire a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat”, într-un dosar numit generic „Energocom” și de folosirea și deținerea unui document oficial fals.