Dosarul „Alunelul” se află în faza de terminare a urmăririi penale. A fost finalizată expertiza judiciară biologică
Autoritățile de la Chișinău au finalizat expertiza judiciară biologică de proveniență a obiectului vegetal în dosarul decesului fetiței de doi ani care și-a pierdut viața într-un parc din capitală, strivită de o cracă ce a căzut peste tricicleta în care se afla. Informația a fost oferită Ziarului de Gardă de către șeful Procuraturii municipiului Chișinău, Oleg Afanasii.
Contactat de ZdG, șeful Procuraturii municipiului Chișinău a declarat că dosarul se află în faza de finalizare a urmăririi penale și că în perioada următoare, „în dependență de cum va decurge procesul de terminare a urmăririi penale”, acesta urmează să fie transmis în instanța de judecată.
În luna iulie 2022, autoritățile de la Chișinău au finalizat expertiza medico-legală în acest dosar. Rezultatele expertizei au arătat că fetița a decedat în urma loviturii.
Pe 30 iunie curent, Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, a informat că, urmare a investigațiilor efectuate, pe 20 iunie, un maistru de defrișare din cadrul Întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în dosarul penal pornit pe neglijență în serviciu a persoanelor publice, soldat cu decesul unei fetițe de un an, produs în Parcul „Alunelul” din capitală. Potrivit surselor ZdG, este vorba despre maistrul de la „Spații Verzi”, sectorul Buiucani, cu care reporterul ZdG a discutat anterior și care a menționat că „nu știe și nu comentează nimic pe acest caz”.
Anterior, ZdG a scris că Petru Carp a fost unul dintre cei audiați în cadrul anchetei interne a Primăriei. La întrebările reporterului ZdG de atunci referitoare la plopul canadian din care a căzut creanga uriașă, Petru Carp a răspuns: „Nu știu, nu comentez… Nu știu, nu-s la curent…” Apoi a dat vina pe faptul că autorizația de curățare a fost dată cu întârziere de către Agenția de Mediu, fără alte lămuriri.
Pe 14 mai 2022, o fetiță de doi ani a murit strivită de o creangă mare ce a căzut peste ea dintr-un copac, în Parcul „Alunelul” din Chișinău. Creanga a căzut peste căruciorul în care se afla fetița. Ea era împreună cu bunica sa, iar părinții participau la un târg din apropiere.
Tot atunci, a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane.
„În contextul celor expuse, informăm că, la această etapă a urmăririi penale, procurorii au dispus efectuarea unei expertize biologice a obiectelor de proveniență vegetală, după executarea căreia, cauza penală urmează a fi deferită justiției”, anunță Procuratura Generală.
La două zile de la incident, mai multe persoane au protestat în fața Primăriei municipiului Chișinău, solicitând tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovați de moartea fetiței de doi ani.
În rezultatul așa-numitei anchete interne a Primăriei, doar directorul Întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a plătit cu funcția, după acest caz fiind demis. Nu este primul caz în Chișinău când oamenii mor striviți de copaci. ZdG a realizat anterior o anchetă paralelă cu cea a autorităților și a prezentat verigile slabe dintr-un lanț al birocrației și indiferenței, care s-a soldat cu moartea unui copil, într-o zi senină de primăvară.