Vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a depus cerere de demisie. CSM urmează să o examineze ASTĂZI

Ghenadie Pavliuc, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a depus vineri, 25 martie, cerere de demisie la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Membrii CSM întruniți în ședință au inclus subiectul pe agendă și urmează să examineze cererea de demisie a lui Pavliuc astăzi.
În cererea de demisie depusă la CSM, judecătorul Pavliuc spune că își depune demisia din motive personale.

În aprilie anul trecut, magistratul Ghenadie Pavliuc l-a acuzat pe procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, de presiuni și susține că în privința lui sunt întreprinse măsurilor de persecuție în legătură cu refuzul de a colabora și executa indicațiile conducerii PG și a unor adjuncți, legate de controlul judiciar exercitat în privința procesului de urmărire penală.
Atunci, într-o adresare formulată către CSM, Parlament, Președinție și SIS, Ghenadie Pavliuc susținea că scopul acțiunilor de persecutare denunțate este „înlăturarea lui din funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana și, respectiv, promovarea în această funcție a unor persoane loiale și controlate de procurorul general”.
Detalii despre: (doc) Cariera, studiile, dosarele controversate şi averea judecătorului Pavliuc
Citește și:
- Motivul pentru care Procuratura solicită sancționarea disciplinară a unui vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău
- Judecătorul Pavliuc își păstrează fotoliul de la INJ după ce anterior a fost revocat din această funcție de către CSM
- DOC/ Ghenadie Pavliuc, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana a depus o plângere la Procuratura Generală și CSM pe acțiunile unor procurori PCCOCS