Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Unul dintre viitorii consilieri…

DOC Unul dintre viitorii consilieri ai președintei Sandu, condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare, a cerut, în instanță, reexaminarea dosarului. De un an, cazul este REJUDECAT

Veaceslav Negruță, fost ministru în perioada 2009-2013, condamnat anterior la trei de închisoare cu suspendare, ar urma să fie promovat în funcția de consilier pe economie în cadrul administrației noului președinte. Anunțul a fost făcut luni, 30 noiembrie, de către Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat dacă i se pare oportun să ocupe fotoliul de consilier prezidențial, fiind condamnat într-un dosar pentru abuz de putere, fostul ministru ne-a comunicat că de mai bine de un an, dosarul în care a fost găsit vinovat se află la rejudecare, pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău.

Pe 29 martie 2016 printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție (CSJ), fostul ministrul al Finanțelor, Veaceslav Negruță, era condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz de serviciu, cu lipsirea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de cinci ani.

Negruță a fost învinuit de faptul că, în perioada când ocupa funcția de ministru, nu a luat decizia de a ataca la CSJ o hotărâre judecătorească a Curţii de Apel (CA) Chişinău, prin care Pantelei Sandulachi, deputat în primul Parlament, pe atunci membru al PLDM, partid care-l delegase pe Negruță în funcția de ministru, primea 400 de mii de euro drept despăgubiri, dar şi pentru că a permis executarea hotărârii când aceasta nu era încă definitivă. În consecinţă, 400 de mii de euro, echivalentul la acea oră a 6,2 milioane de lei, au ajuns pe conturile lui Sandulachi. Deşi, ulterior, CSJ anula acea hotărâre, precizând că fostul deputat merita doar o mie de euro, banii care i-au intrat în conturi nu au mai fost recuperaţi.

„Funcția de consilier nu este în sensul clasic de funcționar public”

Întrebat de Ziarul de Gardă dacă este oportun să ocupe fotoliul de consilier pe economie, dat fiind faptul că are antecedente penale, Veaceslav Negruță ne-a spus că a atacat decizia CSJ din anul 2016 și că în acest moment, dosarul se află în procedură de reexaminare.

Întrebarea e de altă natură. Ce fel de antecedent penal a fost acela? Decizia respectivă a fost atacată și ea se află în procedură de reexaminare”, a spus fostul ministru al Finanțelor.

La întrebarea dacă condamnarea din anul 2016 nu reprezintă un impediment în exercitarea funcției publice, Veaceslav Negruță ne-a spus că nu există niciun impediment.

„Funcția de consilier nu este în sensul clasic de funcționar public și așa mai departe. E vorba de consiliere oferită persoanei cu demnitate publică. Din acest considerent, dar și din considerentele că decizia la care faceți referință este în reexaminare, nu este un impediment, din punctul meu de vedere, pentru că am avut discuții la subiect pentru a exercita funcția de consiliere pe problematică economică”, a menționat Negruță.

ZdG a constatat că, iunie 2018, Veaceslav Negruța s-a adresat cu o cerere de revizuire împotriva sentinței din 2015, motivând că hotărârile judecătorești irevocabile pot fi supuse revizuirii dacă Curtea Constituțională (CC) a recunoscut drept neconstituțională prevederea legii aplicată în cauza respectivă.

În acest context, Veaceslav Negruța a invocat că CC s-a expus anterior asupra unor norme care au stat la baza condamnării sale, declarându-le neconstituționale. Respectiv, Veaceslav Negruță consideră că „decizia de condamnare urmează a fi supusă revizuirii pentru o reexaminare a acțiunilor inculpatului prin prisma reverificării și reîncadrării acțiuniilor lui, conform normelor legale rămase constituționale”. În ședința de judecată în care a fost examinată admisibilitatea cererii, procurorul a solicitat respingerea acesteia ca fiind nefondată, în timp ce partea civilă, Sandulachi Pantelei, a susținut-o și a solicitat admiterea ei. Printr-o încheiere din 9 septembrie 2019, instanța de judecată a admis cererea de revizuire. Din noiembrie 2019 dosarul se află la rejudecare în prima instanță.

Agenda ședințelor în dosarul care se află la rejudecare la Judecătoria Chișinău

Negruță: Maia Sandu a luat în calcul existența dosarului respectiv

Veaceslav Negruță susține că Maia Sandu a luat în calcul existența dosarului în care acesta este vizat.

„Cu siguranță, pentru că dosarul respectiv sau cazul respectiv a avut rezonanță publică mulți ani –  din 2012, pentru că, să nu uităm, de atunci au început acele lucruri care s-au întâmplat și au avut și o explicație de ce au fost pornite împotriva unui ministru al Finanțelor, care era în exercitarea funcției de ministru, dar astea sunt mai multe detalii care nu prezintă interese acum. Ele vor prezenta interes după ce vom finaliza procedura de reexaminare”, a declarat Negruță.

Veaceslav Negruță a mai spus subliniat că pe acest caz a depus o cerere la CtEDO, doar că încă nu există nicio decizie în acest sens.


Cronologia condamnării lui Veaceslav Negruță

În anul 2012 judecătorii de la CA Chișinău au dispus ca statul să-l despăgubească pe Pantelei Sandulachi cu 400 de mii de euro, iar juriștii de la Finanţe nu au contestat decizia la CSJ. Ministerul Finanţelor a eliberat suma dispusă de această instanţă, iar mai târziu, procurorii au făcut recurs la CSJ. Astfel, la 19 iulie 2012, judecătorii de la această instanţă au decis că lui Pantelei Sandulachi i se cuvin doar 1.000 de euro, iar restul, 399.000 de mii euro, trebuiau întorşi în bugetul statului.

Pe 19 mai 2015, din a treia tentativă (primele două şedinţe în care urma să fie pronunţată sentinţa fiind amânate), judecătorul Iurie Potânga de la Judecătoria Râşcani a emis sentinţa în dosarul penal în care ex-ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, a fost învinuit în baza art. 327 din Codul Penal, abuz de putere sau abuz în serviciu. Instituția a anunțat atunci că Negruță nu va putea ocupa funcții publice timp de cinci ani.

În luna martie a anului 2016 magistraţii CSJ au decis să menţină sentinţa prin care Veaceslav Negruţa, ex-ministru al Finanţelor, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul despăgubirilor record de 400.000 de euro, acordate lui Pantelei Sandulachi.

UPDATE: Reacția PAS la solicitarea ZdG de a comenta faptul că președinta aleasă va avea un consilier condamnat penal. „Domnul Negruța a fost condamnat în 2015 de o justiție nedreaptă la comandă politică, motivul fiind acela că a ridicat mai multe întrebări cu privire la fraudele și furturile pe care le comitea vechiul regim oligarhic. Chiar și așa, la momentul numirii în calitate de consilier al Președintelui RM, domnul Negruța nu va avea interdicții legale pentru a ocupa funcția menționată. Maia Sandu îl cunoaște foarte bine pe domnul Negruța, acesta fiind o persoană integră și care întotdeauna a respectat legea și este un bun specialist în probleme economice”.