Sentința motivată la cererea lui Vladimir Filat de revizuire a dosarului în care a fost condamnat la nouă ani de închisoare
La 14 decembrie 2020, Judecătoria Chișinău a publicat sentința motivată la cererea lui Vladimir Filat, fost premier și fost deputat în Parlamentul R. Moldova de revizuire a sentinței emise de instanță în iunie 2016, prin care acesta era condamnat la nouă ani de închisoare cu executare.
Instanța a argumentat decizia de a respinge cererea de revizuire. Anterior, inclusiv avocații lui Filat au renunțat la ea.
Conform informațiilor din document, cererea de revizuire pe dosar a fost depusă la data de 12 iunie 2019. Avocatul Victor Munteanu motiva cererea de revizuire prin faptul că un episod din dosarul în care Filat a fost condamnat ar fi fost interpretat greșit.
„Prin ordonanța judecătorească din 14 noiembrie 2014 se constată existența unor relații de ordin civil, în care nu este vizat în niciun caz Vladimir Filat, iar prin decizia de condamnare definitivă din 11 noiembrie 2016 și irevocabilă din 22 februarie 2014 Vladimir Filat este condamnat în baza anume a acestor relații de natură civilă, care, după cum rezultă din conținutul ordonanței judecătorești din 14 noiembrie 2014 a vizat două persoane juridice străine, care nu au nicio legătură şi nu l-a vizat în niciun mod pe Vladimir Filat”, menționa avocatul, cu referire la litigiul dintre firmele off-shore „Dovastra Capital” și „Rodos Overseas” LTD.
Dar, la ședința de judecată fixată pentru 13 noiembrie 2020 avocatul, în interesele lui Vladimir Filat a depus cerere cu privire la retragerea cererii de revizuire și renunțare în continuare a cauzei, solicitând și examinarea prezentei cereri în lipsa revizuentului Vladimir Filat și a avocatului Cristina Bancu. Aceștia și-au motivat decizia printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și prin faptul că „având în vedere că cererile depuse de domnul Vladimir Filat la CEDO au fost comunicate Guvernului Republicii Moldova, hotărârile care constituie obiect de examinare în prezenta cauză de revizuire, urmează a fi supuse recursului în anulare”.
Instanţa de judecată a examinat cauza și a ajuns la concluzia că „cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată”.
„Completul de judecată este de acord cu poziția apărării, care este orientată în raport cu decizia de inadmisibilitate a Curții Constituționale nr. 28 din 12 martie 2020, însă nu poate să accepte poziția părții apărării cu privire la retragerea cererii de revizuire. Or, legislația procesuală penală în vigoare și anume art. 460-463 CPP, prevede că în cadrul procedurii de examinare a cererii de revizuire soluția instanței de judecată poate fi de admitere sau respingere. Codul de procedura penală nu stabilește alternativă pentru situația invocată de revizuent și avocatul acestuia. În astfel de circumstanțe, ținând cont că revizuentul Vladimir Filat și avocatul acestuia Bancu Cristina nu mai susțin în continuare cererea de revizuire din motivul expus mai sus,completul de judecată va respinge cererea ca fiind una neîntemeiată”, au motivat judecătorii Stela Bleșceaga, Natalia Clevadî și Elena Ungureanu.
Sentința integrală a fost motivată și publicată la 14 decembrie 2020.
Vladimir Filat, fost premier și fost deputat în Parlamentul R. Moldova a fost eliberat condiționat din închisoare la 3 decembrie 2019, după ce a ispășit patru ani, o lună și două săptămâni din pedeapsa de nouă ani aplicată anterior.
Citiți și: Cronologia faptelor și oamenii implicați în eliberarea lui Filat