Salariul lunar și averea declarată de directorul CNA pentru anul 2020
Ruslan Flocea, directorul Centrului Național Anticorupție, a încasat 397 de mii de lei în 2020, echivalentul a 33 de mii de lei pe lună. Soția acestuia a avut venituri în valoare de 129 de mii de lei de la compania „Vigamol-Agro” cu activități în agricultură.
Pe parcursul anului 2020, familia Flocea a cumpărat 2 ha de terenuri agricole. Aceasta deține în proprietate alte aproximativ 15 ha, majoritatea procurate în 2019. Familia Flocea deține o casă de locuit și un apartament, despre care ZdG a scris anterior, în momentul numirii acestuia în funcție.
În 2020, Ruslan Flocea a intrat în posesia unui automobil Volkswagen, fabricat în 2011. Familia sa deținea, din 2018, un Volvo, fabricat în 2016. Șeful CNA nu a indicat modelul automobilelor pe care le-a declarat.
Ruslan Flocea a devenit director al CNA prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 104 din 31 iulie 2019, în urma votului majorităţii deputaţilor aleşi.