Procurorii au cerut, în fața magistraților, achitarea totală a lui Platon. Precizările acuzatorului de stat în legătură cu sechestrul aplicat pe bunurile controversatului om de afaceri și data la care inculpatul ar putea avea „ultimul cuvânt”
Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), apoi eliberat și rejudecat, urmează să fie achitat în dosarul fraudei bancare.
Marți, 1 iunie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au avut loc dezbateri între părți în procesul de rejudecare a dosarului penal, ședință în cadrul căreia a fost examinată ordonanța procurorilor privind renunțarea la toate capetele de acuzare aduse fostului deputat, Veaceslav Platon. O decizie în acest sens ar putea fi pronunțată luni, 14 iunie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, atunci când inculpatul ar putea rosti „ultimul cuvânt” în acest dosar.
Procurora Elena Ceruța, care gestionează dosarul, a declarat pentru Ziarul de Gardă, că a solicitat în instanță, păstrarea timp de o lună a sechestrului aplicat în dosarul fraudei bancare, în 2017, asupra bunurilor lui Veaceslav Platon, în valoare de 869,22 milioane de lei.
Apărătorii lui Veaceslav Platon, care au cerut în ședința de judecată de marți achitarea totală a omului de afaceri, au declarat pentru Ziarul de Gardă că instanța ar trebui să aplice sechestre pe bunurile care aparțin fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc.
Acuzatorii au renunțat la capetele de acuzare aduse lui Platon și au solicitat păstrarea, timp de o lună, a sechestrului aplicat asupra bunurilor omului de afaceri
Veaceslav Platon urmează să fie achitat în dosarul fraudei bancare, după ce marți, în cadrul ședinței de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, procurorul de caz a anunțat că renunță la toate capetele de acuzare aduse lui Platon, fiind examinată și ordonanța de renunțare în acest sens.
Elena Ceruța, procurora care gestionează dosarul lui Platon, cea care la 28 mai a renunțat la capetele de acuzare aduse controversatului om de afaceri, a declarat pentru Ziarul de Gardă că, tot în cadrul ședinței de judecată de marți, acuzatorii au solicitat în instanță menținerea sechestrului aplicat asupra bunurilor, în dosarul lui Platon, pe un termen de o lună.
În ordonanța de renunțare, acuzatorii menționează că păstrarea sechestrului este o procedură legală în cazul sentinței de achitare.
„În cadrul ședinței am dat citire ordonanței de renunțare. Am solicitat păstrarea sechestrului timp de o lună după devenirea definitivă a Hotărârii instanței de judecată. Se solicită menținerea sechestrului pentru o perioadă de 30 de zile. Reieșind din faptul că această cauză penală este acțiune civilă și prin articolul 210, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, legiuitorul indică expres că instanța poate menține, chiar și în cazul sentinței de achitare, sechestrele aplicate asupra bunurilor pe un termen de o lună. Este o prevedere legală. Sub sechestrul se află o listă înreagă de bunuri. Pentru 14 iunie este planifiactă replicile și ultimul cuvânt”, a declarat pentru Ziarul de Gardă Elena Ceruța.
Apărătorul lui Platon: „După ce vor fi scoase de sub sechestru bunurile care aparțin omului de afaceri, instanța ar trebui să aplice sechestre pe bunurile fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc”
Ion Crețu, apărătorul lui Veaceslav Platon, a declarat pentru ZdG că avocații „sunt de acord cu cerințele procurorilor de caz” și cer, în continuare, achitarea totală a omului de afaceri. Potrivit avocatului lui Platon, după expirarea termenului de 30 de zile de păstrare a sechestrului, instanța de judecată va elibera bunurile sechestrate și acestea vor intra din nou în proprietatea lui Platon. Crețu susține că unele dintre bunurile puse sub sechestru în 2017 ar aparține persoanelor fizice care nu au nici o legătură cu omul de afaceri, Veaceslav Platon.
„Este aplicat sechestru și dacă timp de o lună nu este aplicat alt sechestru – se eliberează bunurile de sub sechestru. Bunurile puse sub sechestru nu au fost folosite. După eliberarea de sub sechestru, bunurile revin proprietarilor. Este un sechestru aplicat pe un apartament procurat în 2008 de către o persoană fizică care nu are nici o tangență cu Veaceslav Platon, dar ei așa au aplicat sechestre pe multe bunuri care nu aparțin lui Platon Veaceslav. Urmează să fie tras la răspundere Plahotniuc pentru ceea ce a făcut el și să fie aplicate odată și odată sechestre pe bunurile lui Plahotniuc”, a declarat Ion Crețu.
În 2017, magistrații Judecătoriei Chișinău au dispus încasarea în folosul Băncii de Economii a mijloacelor financiare în sumă de 869 224 839 de lei din valoarea bunurilor ce aparțin omului de afaceri Veaceslav Platon, drept prejudiciu adus instituției bancare. Instanța a aplicat sechestru pe activele bancare, dar și bunurile materiale deținute de Platon, care au fost înstrăinate:
- 63,89% din acțiunile „Moldinconbank” SA, deținute de Platon;
- două apartamente situate pe bl. Decebal asupra cărora a fost aplicat sechestru, unul de 81,4 m.p., iar altul de 66,3 m.p.;
- 83,12% din acțiunile „Asito” SA;
- 87,27% din acțiunile „Alliance Insurance Group” SA și bunurile imobile ale companiei;
- 100% din acțiunile S.C. BROKER M-D S.A;
- 100% din acțiunile Asito–Broker” S.A;
- 3 683 651 lei ale „Moldasig” SA aflate pe contul de depozit bancar la Moldova Agroindbank;
- 170 de mii euro din valoarea bunurilor sub formă de plăci ceramice glazurate;
- mijloace financiare din valoarea bunurilor a trei firme cu capital străin;
- mijloace financiare din valoarea bunurilor Întreprinderii Cu Capital Străin Stock-Trading SRL;
- mijloace financiare din valoarea bunurilor Întreprinderii Cu Capital Străin Total International SRL.
Codul de procedură penală a R. Moldova cu privire la scoaterea bunurilor de sub sechestru în procesul penal prevede:
- Bunurile se scot de sub sechestru prin hotărîrea organului de urmărire penală sau instanţei dacă, în urma retragerii acţiunii civile, modificării încadrării juridice a infracţiunii incriminate bănuitului, învinuitului, inculpatului ori din alte motive, a decăzut necesitatea de a menţine bunurile sub sechestru. Instanţa de judecată, judecătorul de instrucţiune sau procurorul, în limitele competenţei lor, ridică sechestrul asupra bunurilor şi în cazurile în care constată ilegalitatea punerii acestora sub sechestru de către organele de urmărire penală fără autorizaţia respectivă.
- Potrivit cererii părţii civile sau a altor persoane interesate de a cere repararea prejudiciului material în ordinea procedurii civile, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este în drept să menţină bunurile sub sechestru şi după încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau achitarea persoanei, timp de o lună de la intrarea în vigoare a hotărîrii respective.
„Ultimul cuvânt” – programat pentru ședința din 14 iunie
Următoarea ședință în dosarul lui Platon este programată pentru ziua de luni, 14 iunie, cu începere de la ora 12:00. Potrivit procurorei de caz, pentru ședința respectivă sunt stabilite replicile și ultimul cuvânt.
La 28 mai curent, Procuratura Generală a anunțat că procurorii au renunțat la capetele de acuzare aduse omului de afaceri, Veaceslav Platon, în dosarul fraudei bancare, iar Procuratura a confirmat acest fapt, menționând că „pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către Veaceslav Platon, procurorii au ajuns la concluzia de renunțare la învinuirea adusă acestuia”.
După anunțul Procuraturii, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că „este extrem de îngrijorător cât de repede Procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare și că va analiza ordonanța procurorului pentru a vedea legalitatea și temeinicia care au stat la baza acestei decizii”.
ZdG a scris anterior că dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, în care acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare, de șapte luni se află în procedura de revizuire pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În această perioadă au avut loc peste 40 de ședințe de judecată, dosarul fiind examinat într-un ritm alert, abordare care nu este aplicată și pentru alte dosare de rezonanță. Din septembrie și până în aprilie, acuzarea a adus în fața judecătorilor circa 25 de martori, majoritatea dintre aceștia fiind chemați ulterior să depună mărturii repetat în fața completului de judecători.
În timp ce procurorul care gestionează dosarul declară că poziția acuzării pe marginea acestui dosar va fi expusă doar după cercetarea tuturor probelor, Veaceslav Platon pare să știe deja deznodământul final. Acesta susține că Procuratura a anunțat deja că este nevinovat și că în cererea de revizuire depusă a fost solicitată achitarea sa.
La 7 decembrie 2020, completul format din magistratele Angela Vasilenco, Olga Bejenari și Tatiana Bivol de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis că dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare, urmează să fie rejudecat, Procuratura Generală fiind instituția care a solicitat asta.
Veaceslav Platon a fost eliberat din penitenciar la 15 iunie 2020, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis integral demersul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind suspendarea executării pedepsei de către acesta.
Magistrații au dispus suspendarea imediată a executării sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 20 aprilie 2017, emisă în privința lui Platon, prin care acesta fusese condamnat la 18 ani închisoare pentru escrocherie, spălare de bani și corupere activă.
Executarea în continuare a pedepsei de către Veaceslav Platon era însă condiționată de evoluția procedurii de revizuire a procesului penal, anterior deschisă de PCCOCS.
În 2017, Magistrații de la Judecătoria Chișinău l-au condamnat pe Veacesalv Platon la 18 de ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis în dosarul de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.